La ceas aniversar…

În anul 1983, am absolvit Liceul Industrial Țicleni, cum se numea atunci, făcând, astfel, primul meu pas spre împlinirea profesională pe care mi-o doream, plecând de aici cu un bagaj solid de cunoștințe acumulate, care mi-au folosit, mai târziu, pentru desăvârșirea profesională pe care am realizat-o, chiar dacă într-un alt domeniu de activitate.
Îmi aduc aminte de prima mea întâlnire cu liceul, în primăvara lui 1979, când, organizându-se o excursie de orientare profesională, de către școala gimnazială la care învățam, am fost în vizită la această instituție școlară, despre care nu auzisem prea multe, dar care m-a impresionat încă de la început, în primul rând, prin dotările materiale excepționale din toate sălile de clasă și prin condițiile foarte bune de cazare și masă din căminul liceului. În plus, specializările, pe care le oferea liceul, erau în concordanță cu ceea ce îmi doream eu să studiez în continuare, și anume, geologia, care mă pasionase încă din clasele primare.
Așadar, în toamna aceluiași an, pășeam, cu emoție și cu o neascunsă bucurie, pe poarta acestei școli care avea să îmi marcheze profund cariera mea profesională ulterioară, prin faptul că am avut ocazia să studiez, la toate disciplinele, cu profesori excelent pregătiți profesional, de mare caracter, de la care am primit nu numai învățăturile specifice meseriei pentru care mă pregăteam, ci, mai ales, pe cele legate de viață, de lumea în care trăiam, care m-au ajutat, mai târziu, să îmi cristalizez principiile după care mi-am organizat întreaga viață. Căci acești dascăli, foarte respectați de toți cei care îi cunoșteau, nu ne ofereau numai cunoștințele tehnice necesare, ci ne învățau și cum să ne comportăm în societate, cum să ne fundamentăm planurile de viitor și cum să ne cunoaștem și să știm ce vrem de la noi. Aici, am avut șansa și onoarea să cunosc, dincolo de calitățile de dascăli adevărați, oameni deosebiți, modele de comportament în viață și exemple personale de cum trebuie să te raportezi la valorile acestei lumi.
Au fost mai mulți profesori de care am fost foarte apropiat și care m-au privilegiat, într-un fel, pentru că m-au tratat mai mult decât ca pe un elev, considerându-mă, foarte des, copilul dumnealor, deși nu aveau nici un interes, dar nu îi voi numi, pentru ca nu cumva să nedreptățesc pe cineva prin omisiune, fiind mulți ani de când am absolvit, și pentru că toți cei care s-au ocupat de pregătirea mea profesională au pus „o cărămidă” la dezvoltarea mea ca muncitor foarte bine pregătit profesional, în domeniul pe care l-am urmat, și ca om capabil să se descurce în viață, în mod onorabil.
Aminteam, mai sus, de dotările materiale ale liceului și nu aș vrea să trec rapid peste acestea, deoarece și ele au contribuit, într-o mare măsură, la pregătirea mea profesională. Până a cunoaște oamenii școlii, am fost atras de facilitățile de instruire și de viață pe care le oferea liceul și care erau peste nivelul multor instituții școlare, chiar și din Tg-Jiu.
Deși era doar un liceu industrial, fiecare disciplină de studiu era bine reprezentată în școală, având un cabinet sau laborator propriu, iar orele de curs se desfășurau, foarte des, în acestea, chiar dacă, pentru noi, era neplăcut, fiindcă trebuia să ne mutăm la fiecare oră în altă clasă. În plus, erau ateliere de practică pentru toate meseriile, dotate cu mașini-unelte corespunzătoare, aparate electrice de ultimă generație, așa cum puteau fi ele la vremea aceea, în care puteai deprinde meseria „pe viu”, sub îndrumarea unor maiștri-profesori bine pregătiți profesional și dedicați activității pe care o desfășurau.
În alt plan, liceul acorda o mare atenție participării elevilor la faza județeană a olimpiadelor școlare și la cea națională a concursurilor pe meserii. În această privință, în fiecare dintre cei patru ani, pe care i-am petrecut aici, am avut șansa și onoarea de a fi selectat să reprezint școala la aceste concursuri, îndeosebi la cele pe meserii, la care participau elevi de la licee similare din toate colțurile țării, și unde liceul de la Țicleni era favorit la premiile cele mari, la toate meseriile, deoarece avea un lot de elevi pregătiți foarte bine, atât teoretic, cât și practic, date fiind posibilitățile materiale și umane de pregătire de care dispunea instituția, pe care le-am amintit mai sus. Nu a fost nicio ediție, din cele la care am participat și eu, de la care echipa liceului să nu se întoarcă cu cel puțin un premiu la fiecare categorie de meserii. La acest liceu, veneau, în general, copii din oraș, localnici, dar și foarte mulți de la țară, din diferite sate al județului, unii cu posibilități materiale reduse, cu familii dezinteresate de educația lor sau dezorganizate, atrași, în primul rând, de condițiile materiale de viață și de studiu care li se ofereau, despre care am vorbit mai sus, dar și pentru faptul că puteau învăța temeinic o meserie utilă, cu mare căutare și bănoasă, pentru vremea de atunci, deoarece ponderea activităților practice, direct în producție, în schela petrolieră, avea o valoare semnificativă în totalul orelor de instruire. Aici, meseria se învăța „pe viu”, cum se spune, de la muncitorii și maiștrii cu care elevii practicanți lucrau cot la cot, în schela petrolieră din localitate, ca și cum ar fi fost angajați deja. Dacă erai un elev serios și orientat către învățătură, primeai o bursă, care acoperea integral masa și cazarea la cămin, și îți mai rămâneau și bani de buzunar. În puține cuvinte, această instituție școlară era, din toate punctele de vedere, o mână de ajutor însemnată pe care statul o întindea celor cu mai puține șanse de a se dezvolta pe propriile speze.
În timp, acest liceu a reușit să învingă prejudecata, foarte răspândită atunci, că, dacă termini un liceu industrial, șansele tale de a urma o facultate din alt domeniu, cotată superior, erau aproape neînsemnate, din cauza faptului că, în acest tip de școală, nu se prea învață multă carte, că accentul este pus, în proporție foarte mare, doar pe pregătirea pentru o meserie, și că, bagajul de cunoștințe, pe care îl însușeai aici, era insuficient pentru a putea promova examenele de admitere dificile de la facultățile cu un alt profil.
Nimic mai fals! Un exemplu concret sunt chiar eu, care am absolvit acest liceu, am dat admitere la Institutul de Petrol și Gaze de la Ploiești, unde îmi doream foarte mult să intru, aceasta fiind și rațiunea pentru care am ales, din punct de vedere profesional, acest liceu, și am fost respins, pentru ca, în anii următori, doar cu pregătirea pe care o căpătasem în școală și cu efortul propriu, să fiu admis la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la specializarea „Limba și literatura română-Limba și literatura franceză”, fără a face vreo pregătire suplimentară, întrucât nu dispuneam de posibilitățile materiale necesare pentru aceasta. Și, ca mine, au mai fost și alți colegi!
Astăzi, când scriu aceste rânduri, sunt un om împlinit, am o familie frumoasă, trei copii, dintre care doi căsătoriți, cu vârste între 28 și 33 de ani, toți, și copii și nurori, având studii superioare și locuri de muncă stabile și bine plătite, dar principiile de viață, după care mi-am organizat familia și viața, în general, și pe care le-am transmis și copiilor, își au rădăcinile în învățăturile sănătoase și oneste, pe care le-am primit în anii de liceu, de la oameni dedicați total profesiunii de dascăl și care au pus constant interesul elevului deasupra celor personale. În același timp, privind retrospectiv, îmi dau seama că alegerea pe care am făcut-o, în privința liceului de urmat, a fost corectă și benefică.
La ceas aniversar, la împlinirea vârstei de 50 de ani de la înființare, nu pot decât să le urez, liceului și oamenilor care îl slujesc, viață lungă și impliniri deosebite, în tot ceea ce întreprind! Îmi doresc ca această instituție de învățământ să dăinuie peste ani și să fie, pentru toți cei care vin aici, ceea ce a fost și pentru mine!
Prof. CARCALICEA ION,
Director, Școala Gimnazială nr.1, Negomir, Gorj