Interesul pentru lectură l-am dobândit de la tatăl meu, care din primii ani de şcoală mi-a pus la îndemână multe cărţi, ziarele şi revistele la care era abonat. Preocuparea de a citi mi-a deşteptat atenţia şi mi-a stârnit curiozitatea în cunoaştere prin frumuseţea şi freamătul acţiunii. Am înţeles repede verbul „a învăţa” şi am început să îl folosesc în interesul dezvoltării personale încă din zorii copilăriei. Pasiunea pentru studiu şi cunoaştere, bucuria de a merge la şcoală şi a explora toate pârghiile învăţării, respectul şi admiraţia pentru profesori nu puteau fi înlocuite de nimic. Învăţătura a fost şi a rămas prioritatea vieţii mele!
Întâlnirea cu ziarul „Gorjeanul”, pe atunci „Gazeta Gorjului”, s-a petrecut tot pe această cale. Din cei 90 de ani împliniţi ai celui mai valoros cotidian din Gorj, pot spune cu mândrie că ultimii 42 de ani din „vârsta” prestigioasei publicaţii a gorjenilor sunt şi anii mei de prietenie şi colaborare cu acest ziar, perioadă în care am semnat în paginile sale sute şi sute de articole.
În 2 aprilie 1972, am apărut pentru întâia oară în paginile ziarului. Am scris un articol în care prezentam acţiunea elevilor şi profesorilor de la Şcoala Generală Padeş de a planta câteva mii de puieţi de salcâm şi stejar în pădurea comunală. Astăzi, după atâţia ani, privesc cu tristeţe cum arborii plantaţi de noi, copiii, sunt tăiaţi de cei care agresează pădurea în scop mercantil. Nu îmi este ruşine să îmi amintesc şi să vorbesc orişicui despre activităţile organizaţiei pionierilor de atunci, cu un puternic mesaj educativ şi formativ, la care participam cu multă plăcere şi implicare.
Apropierea de redacţie s-a produs de îndată ce am fost admis, în acelaşi an, la specializarea învăţători a Liceului pedagogic din Târgu-Jiu. Cea mai mare parte a timpului liber din anii de liceu s-a petrecut în spaţiul de lucru şi creaţie al ziarului, împreună cu distinşii redactori ai săi, într-o veritabilă şcoală a afirmării prin forţa cuvântului bine ales, o şcoală a vieţii oneste şi demne, o şcoală a iniţierii în carieră prin spirit civic activ, responsabil şi profitabil. Activitatea la ziar m-a familiarizat cu tainele unei profesiuni prioritare pentru spaţiul social, modelatoare de conştiinţe şi formatoare de opinie cetăţenească. Se constituia în acea dimensiune a vieţii care avea atributul de a împlini învăţăturile şcolii, de a întări motivaţia pentru devenire profesională, de a dărui satisfacţii şi idealuri.
Am colaborat şi am învăţat de-a lungul vremii cu întregul corp redacţional al ziarului. Sunt deja proverbiale acum tactul şi înţelepciunea redactorului-şef Iacob Xenofon, circumspecţia cuvântului la Octavian Ungureanu, secretar general de redacţie, talentul şi altruismul lui Paul Plopa, spiritul justiţiar şi generozitatea lui Nicu Gâtan, jovialitatea şi exuberanţa lui Florin Niculescu, naturaleţea şi umorul lui Cornel Boca, frumuseţea gândului şi francheţea lui Ion Mocioi, delicateţea şi candoarea lui Traian Dănescu Muller, pragmatismul şi tenacitatea lui Dumitru Albulescu, vorba de mucalit a lui Pavel Popa, sinceritatea şi condescendenţa lui Ion Ciobanu, farmecul şi inteligenţa doamnei Călin Ninica, prudenţa şi consecvenţa lui Victor Buneci, romantismul şi bunăvoinţa lui Gheorghe Cuteanu, spiritul elevat şi diplomaţia lui Dumitru Prună, spiritul adolescentin al lui Nicolae Giorgi, acurateţea şi curăţenia morală ale lui Sebastian Popescu, stăruinţele şi împlinirile celui mai tânăr secretar de redacţie – Sorin Băleanu, fotografiile rare şi textele inedite ale lui Dumitru Cazan, glumele şi mustaţa lui Titu Zidariu, miracolul din fotografiile lui Gigi Ceauşescu, spiritul academic şi înălţimea de suflet ale redactorilor şefi, Nicolae Brânzan şi Constantin Băleanu.
Nu întâmplător am lăsat la urmă şcoala de jurnalism juvenil al cărei promotor a fost în perioada întregii sale cariere de presă distinsul ziarist şi profesor George Manoniu. Am avut şansa să stau de foarte multe ori în preajma acestui profesionist inegalabil, spirit complex, caracter ales, personalitate frumos organizată în facerea binelui şi orientarea tinerilor dăruiţi cu talent în tumultul creaţiei şi afirmării personale. În jurul domnului Manoniu s-au strâns mulţi „negrişori de redacţie”, care aveau ceva de spus prin scrierile lor. Veneam cu manuscrisele şi aşteptam plini de emoţie adnotările, corecturile, recomandările şi verdictul maestrului. Dacă ni se spunea să mergem cu textul la dactilografiat la doamna Ana Ursu înfloream de bucurie pentru că era primul pas spre publicare. Altfel, ni se sugera cu autoritatea specifică autorităţii venerabilului magistru să revenim asupra textului cu îmbunătăţiri. Altădată am ajuns să dactilografiem la maşina de scris a domnului profesor, un „Consul” comod şi încercat. În aceste condiţii i-am cunoscut pe viitorii scriitori gorjeni: Adrian Frăţilă, Spiridon Popescu, Gelu Birău, Dorin Brozbă, Ion Şoldea, Ion Popescu Brădiceni, Marius Iorga şi mulţi alţii.
Aici am aflat şi am urmat modele relevante de viaţă, cu trăsături pozitive puternice, care şi-au pus amprenta asupra atitudinii şi comportamentului meu. A fost un privilegiu să învăţ nescrisa lecţie de viaţă de la aceşti oameni, ei m-au ajutat să mă împlinesc profesional şi social, să fiu perseverent, să mă organizez mereu pentru a câştiga în competiţia cu lumea reală, aflată în continuă schimbare.
„Gorjeanul” a reprezentat a doua şcoală pentru devenirea mea profesională şi socială. Mi-a acordat încrederea şi sprijinul de care am avut nevoie să explorez sectoare importante ale societăţii. Pe şantierele barajelor şi hidrocentralelor din munţi, în exploatările forestiere din pădurile legendare ale Gorjului, în carierele miniere, în fabrici şi întreprinderi prelucrătoare, în şcoli, instituţii de cultură, ferme agricole, la sate şi oraşe, peste tot unde omul este implicat în făurirea bunurilor necesare traiului, generatoare de prosperitate şi linişte socială.
Prin conţinuturile şi mesajele sale, cotidianul „Gorjeanul” rămâne peste timp cea mai strălucitoare voce a presei scrise din Gorj, cu adânci reverberaţii şi influenţe benefice în formarea unei opinii publice favorabile dezvoltării şi păcii sociale, armoniei şi frăţietăţii între oameni. De ieri până azi, ziarul a evoluat ca format şi conţinut, echipa sa, alcătuită cu preponderenţă numai din condeie tinere, străbate cu demnitate o altă realitate, păstrând cu acribie trendul ascendent al predecesorilor, acea legendară echipă de redactori care a făcut istorie în misiunea presei scrise din Gorj, iluminând cu gândul şi fapta biografia unui ziar de prestigiu.
Închei aici scurta istorisire cu amintiri din redacţia „Gorjeanul” şi trăiesc bucuria că am fost părtaş pentru o bună vreme la afirmarea unui ziar de excepţie, care sărbătoreşte azi 90 de ani de la apariţia în spaţiul public.
Prof. Ion Elena,
membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România
