Cu puțin timp înaintea startului în noul sezon, Pandurii și-a rezolvat și ultima problemă de pe lista de achiziții. Antrenorul Petre Grigoraș și-a văzut visul cu ochii și îi are din nou sub comandă atât pe Mihai Răduț, care a semnat și el contractul cu Pandurii, cât și pe Dan Nistor, căruia Evian i-a acordat un nou împrumut la echipa gorjeană.
Ultimele zile petrecute de panduri pe tărâm austriac au fost fructuoase. Răduț și-a pus, în sfârșit semnătura pe contractul cu Pandurii. Jucătorul a renunțat la o parte din banii pe care Steaua îi mai avea de dat și a venit la Pandurii din postura de jucător liber de contract, Răduț urmând a fi 100% jucătorul echipei gorjene după cum a anunțat anterior președintele Pandurilor, Mihai Prunariu. Răduț a mai fost jucător al echipei gorjene în sezonul 2012-2013, când a reușit să marcheze șase goluri pentru Pandurii, echipă cu care a reușit să termine pe locul secund în Liga 1.
Așteaptă cartea verde pentru Nistor
Bonusul pe care Grigoraș l-a primit în ultimele zile de cantonament a fost obținerea împrumutului lui Dan Nistor. Acesta nu a intrat în vederile antrenorului celor de la Evian TG și conducerea gorjenilor a insistat pentru revenirea sa la Pandurii, lucru reușit în ultimul moment: “S-a rezolvat şi transferul lui Dan Nistor. O să facă în cel mai scurt timp joncţiunea cu lotul nostru. E apt pentru jocul de luni, s-a antrenat, rămâne să vedem cum se rezolvă micile detalii care ar fi legate de obţinerea cărţii verzi. E bine că s-a ajuns la un numitor comun. Mă bucur pentru această mutare, am discutat şi cu băiatul, şi abia aştepta şi el să vină la noi”, a declarat Grigoraș, încântat de ultima lovitură dată de gorjeni pe piața transferurilor din această vară.
Pleacă Breeveld?
Venirea lui Nistor poate însemna și o cale liberă pentru plecarea lui Nicandro Breeveld. În jurul jucătorului olandez s-a discutat foarte mult de o plecare a sa la Steaua. După ce pentru Anton s-a cerut o sumă considerată mare de echipa campioană, Steaua s-a orientat spre Breeveld. Nici aici oferta Stelei n-a fost pe placul oltenilor, însă există în continuare un interes al bucureștenilor, manifestat chiar și după meciul din preliminariile Champions League, așa că discuțiile rămân deschise.
Atâta timp cât Steaua poate avansa o ofertă avantajoasă, acum Pandurii își poate permite să renunțe la unul dintre jucătorii de la mijlocul terenului, Grigoraș râmânând cu Anton, Răduț și Nistor în cazul în care Breeveld va fi cedat. Jucătorul olandez n-ar spune nu unei plecări în Ghencea: “Este un club mare, Steaua ar fi un pas înainte pentru mine”, a mărturisit Breeveld, care în iarnă a avut o ofertă din Serie A, de la Bologna.
“Sperăm să fim o echipă frumoasă”
Antrenorul Petre Grigoraș și-a stabilit un obiectiv special înainte de a porni la drum în noua stagiune. Tehnicianul Pandurilor vrea să facă din echipa gorjeană una care să ofere spectacol pe orice arenă pe care va evolua: “Sperăm să fim o echipă frumoasă să ştergem din impresia mai puţin bună lăsată în returul ediţiei trecute”, a declarat Grigoraș.
Acesta crede că a luat o decizie bună anulând ultimul amical din Austria, asta pentru a oferi echipei sale un plus de prospețime înaintea primului joc oficial din noul sezon: “Am anulat meciul de joi din motive întemeiate, trebuia să mergem cinci ore cu autocarul şi nu se merita. În loc de joc am preferat un antrenament. Se apropie începutul, echipa trebuie să aibă prospeţime ca să ne prezentăm bine la începutul sezonului. Partea bună a cantonamentului a fost că am avut continuitate, câţiva jucători au făcut mici pauze în pregătire pentru probleme minore. Toată lumea a participat la pregătire şi jocuri şi chiar dacă au fost mici probleme, dar nu deosebite, pregătirea a fost făcută în totalitate de jucători. Sunt mulţumit, cred că avem 15-16 jucători de valori apropiate. E greu să decizi primul 11 acum pentru perioada următoare, va conta forma de moment, inspiraţia, adversarul”, a mai declarat Grigoraș.
Cristi Constantinescu