Junioarele 2 s-au calificat în Grupele Valoare. Enache: Sper să facem față

1018

Ultimul meci din Seria E a handbalistelor junioare 2 de la CSM Târgu Jiu s-a încheiat cu un succes pentru formația lui Andrei Enache. Tinerele gorjence au trecut, pe teren propriu, de LPS Fl. Fleşeriu Sebeş, scor 30-24. La finele partidei din Sala Sporturilor, gazdele au intrat, oficial, în Grupele Valoare ale campionatului destinat acestei categorii de vârstă. Alesia Cișmașu a fost cea mai eficientă jucătoare de la CSM, cu 8 goluri. Evoluţii foarte bune au avut şi cele două portărițe, Daria Dumitru şi Ioana Procopie. Cele mai multe sportive și-au trecut numele pe lista marcatorilor, însă antrenorul Andrei Enache a evidențiat că pauzele lungi le-a scos pe fete din ritm. Aceeași problemă o are și Liviu Andrieș la echipa mare. ,,Sunt un pic nemulțumit pentru că nu am avut ritm, dar, le-am spus și lor, este de înțeles în momentul în care joci un meci, stai o lună, joci alt meci, stai trei săptămâni, că e foarte greu să capeți un ritm de joc. Lucrurile acestea se văd și este greu pentru ele, pentru că trebuie să se readapteze la meciurile oficiale, care nu se compară cu un antrenament. Mă interesează să nu facem atât de multe greșeli, să speculăm anumite greșeli ale adversarului și sper ca, în perioada următoare, să nu mai avem pauza atât de mare și să reintrăm într-un ritm de joc mai bun”, a declarat Enache. Junioarele 2 au terminat Seria E pe podium, după formațiile CSS Caracal și Chimia Râmnicu Vâlcea. ,,E un clasament corect din punct de vedere valoric. Cred că era greu să terminăm pe 2 sau pe 3, având în vedere că acolo sunt două echipe puternice, Chimia și Caracal, care au luat jucătoare și din alte părți. Vorbim de 8-10 jucătoare care sunt și la Centrul Național de Excelență și e normal să se vadă diferența. Eu sper că voi reuși ca până la începerea Grupei Principale-Valoare să reglăm ce nu a mers pentru a reuși să facem față acolo”, a mai spus Enache.
CSM TÂRGU JIU: Daria Dumitru, Ioana Procopie – Alesia Cismaşu 8g, Alexandra Vieru 6g, Irina Buşe 6g, Ramona Popescu 4g, Raluca Chiriac 4g, Alexandra Popescu 1g, Beatrice Popescu 1g, Sonia Motoc, Maria Băluţă, Denisa Banţa. Antrenor: Andrei Enache.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here