Judecătorii au decis: Divizia Minieră rămâne fără director

504

Plângerea formulată de directorul Diviziei Miniere, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Antonie, împotriva măsurii controlului judiciar, a fost respinsă, ieri, de judecătorii de la Tribunalul Gorj. Hotărârea este definitivă. ”Respinge ca nefondată plângerea. Definitivă”, a stabilit instanța. Acesta este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, într-o nouă cauză, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Magistrații au decis ca directorul Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia să nu mai exercite această profesie, timp de 60 de zile. ”Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Antonie Daniel trebuie să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, să nu exercite profesia în exercitarea căreia a săvârșit faptele, respectiv director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA”, au stabilit procurorii DNA. De această dată, anchetatorii îl acuză că ar fi prejudiciat bugetul companiei prin cumpărarea, la prețuri mult mai mari decât în realitate, a unor furtunuri și truse medicale. ”Nu vă pot da nicio declarație. Așteptăm să vedem ce spune instanța. Nu sunt vinovat”, a declarat Daniel Antonie, ieri, pentru Gorjeanul. Procurorii au o altă variantă.
”În perioada octombrie 2013-martie 2014, inculpatul Antonie Daniel, în calitate de director al Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA, beneficiind de complicitatea și a altor persoane, a dispus, cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniul achizițiilor publice, achiziționarea la prețuri supraevaluate de către societatea pe care o conducea a unui număr de 272 furtunuri pentru stingerea incendiilor şi 170 truse sanitare de prim ajutor. Prin această conduită infracțională, profitând și de faptul că la nivelul unităților miniere din subordine era necesară achiziționarea de truse medicale și furtunuri pentru pompieri, inculpatul Antonie Daniel a prejudiciat bugetul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul SC CEO SA cu suma de 415.240,66 lei”, susțin procurorii DNA.
În celălalt dosar, supranumit ”Bani pentru Medințu”, Daniel Antonie a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, pe 8 iunie, alături de Laurențiu Ciobotărică, fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, acuzat de abuz în serviciu și Dorina Jianu, șefa de la Legislație și Guvernanță Corporativă, suspectată de complicitate. Cei trei sunt acuzați că i-ar fi acordat, prin hotărâre de Directorat, 128.100 de lei lui Aurel Medințu, pentru a demisiona din funcția de director al Diviziei Energetice.
Laurențiu Ciobotărică, fostul director general al CEO, a contestat decizia magistraților de la Tribunalul Gorj, care i-au respins cererea de modificare a obligațiilor impuse în timpul controlului judiciar. Acesta s-a prezentat ieri, la Curtea de Apel Craiova pentru a afla hotărârea definitivă.
”Respinge contestaţia formulată de inculpatul Ciobotărică Ion Laurenţiu ca nefondată. Obligă contestatorul la 50 lei cheltuieli judiciare statului. Definitivă”, a decis instanța din Bănie.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here