Jocurile politice amână legea pentru pensionarea minerilor

1798

Proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare a angajaților din Complexul Energetic Oltenia a fost, marți, pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților. O veste bună pentru mineri, însă proiectul nu a mai fost votat, pentru că ședința a fost suspendată. Asta după ce parlamentarii PSD au lăsat ședința fără cvorum pentru a-și proteja un parlamentar condamnat penal, acuză deputatul PNL, Dan Vîlceanu.

Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, a susținut, marți, în plenul Camerei Deputaților, proiectul privind reducerea vârstei de pensionare a angajaților din cadrul Complexului Energetic Oltenia și a făcut un apel la colegii parlamentari să voteze acest proiect. „Am spus de la început că important este să fie adoptat un proiect care să-i ajute pe angajații din CEO, indiferent cine este inițiatorul. Când sunt condiții grele de muncă, atunci când oamenii mor la serviciu sau nu apucă să se bucure de pensie, nu stai să analizezi culorile politice”, a precizat Vîlceanu.
Parcursul acestui proiect, care a primit aviz negativ de la premierul Viorica Dăncilă, a fost inițial respins de comisia de muncă, reintrodus pe ordinea de zi a comisiei de specialitate și marți a ajuns în plenul Camerei Deputaților cu raport de adoptare, într-o formă convenită în comisia de muncă, a mai susținut Vîlceanu. Proiectul nu a fost însă votat, pentru că ședința a fost suspendată din lipsă de cvorum. Opoziția susține că totul a fost o manevră prin care PSD a împiedicat un deputat PMP să își înceapă mandatul și, în consecință, să voteze în favoarea moțiunii.
„Plenul Camerei Deputaților a luat act de încetarea mandatului unui deputat condamnat penal și afiliat PSD, însă în momentul în care trebuia votată vacantarea locului, pentru a nu pierde un vot la moțiunea de cenzură, PSD-iștii au retras cartelele de vot din aparate și au lăsat ședința fără cvorum. Astfel, pentru a-și proteja condamnatul și a conserva un vot în favoarea Vioricăi Dăncilă la moțiunea de cenzură, PSD-iștii nu au votat nici proiectul privind reducerea vârstei de pensionare a minerilor”, a mai spus reprezentantul PNL Gorj. Bogdan Bejinaru, liderul Sindicatului Salariaților din CE Oltenia, a criticat circul din Parlament. „PSD protejează infractorii și dă încă un bobârnac minerilor. Deputații care ne spuneau cât de interesați sunt ei de mineri, și cum nu mai pot de grija angajaților care muncesc în condiții grele, ne-au arătat, încă o dată, cât le pasă. Deloc!”, a spus sindicalistul.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here