ITM Gorj a amendat 18 angajatori din judeţ

359

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat pe parcursul săptămânii trecute mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. În total, s-au efectuat 72 de controale, finalizate cu 18 sancţiuni contravenţionale.

Astfel, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 54 de controale, din care 52 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma verificărilor, au fost depistaţi doi angajatori care prestau activitate cu trei persoane fără forme legale de angajare. Ca urmare a celor constatate, au fost aplicate două sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 30.000 lei. “Angajatorii depistaţi cu munca la negru desfăşurau activităţi de construcţii şi comerţ în Turceni, respectiv în municipiul Târgu-Jiu. În total, inspectorii de la Relaţii de Muncă au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale tot atâţia angajatori, în valoare de 47.000 lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată, H.G. nr. 500/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea 108/1999, republicată. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii, nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor, nerespectarea de către reprezentantul legal a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, a documentelor solicitate necesare controlului”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt al ITM Gorj.

7 amenzi pe SSM
Şi inspectorii de muncă de la Compartimentul Securitate şi sănătate în muncă(SSM) al ITM Gorj au efectuat 18 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 7 neconformităţi, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni, valoarea lor fiind de 9.000 lei. Neconformităţile pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: instruirea necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neefectuarea controlului medical periodic.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here