Istorioare afective

709

Pe 15 ianuarie 2021, într-o atmosferă de prietenie, de cenaclu, uitatul cenaclu, scriitorul Vasile Ponea a lansat două cărți: „În degringoladă” și „Mici istorioare afective”, ambele numai bune pentru învățătura nepoților.

Scriam cândva o carte despre modul cum trăiesc eu în rai și cum am făcut ca, în această lume derutată, eu nu l-am pierdut deloc. Asta voiam să reiasă din cartea „Răsfățatul”. Totuși, părerile celor din jur au fost cu totul altele: cartea „Răsfățatul”, a Victoriei Stolojanu-Munteanu servește fidel ideea că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Este un exemplu concret că rezultatul muncii mele, în ceea ce privește cartea „Răsfățatul”, este total diferit de intenționalitatea artistică. De aceea intenționalitatea prozastică e diferită de opera finită.
Cu totul altfel, stau lucrurile în ultimele apariții ale scriitorului Vasile Ponea. În „Mici istorioare afectivo-veridice” și „În degringoladă” opera finită atinge întru totul nivelul propus de autor.
Ce şi-a propus şi a reușit autorul?
Autorul Vasile Ponea merge pe drumul conservator și tradițional al realismului. Nu realism delirant, nici profetic, nici fantastic.
Pornind de la ideea că poporul nostru e unul trist de parcă toată viața am învățat să pierdem, autorul ne demonstrează că și tristețea asta a românilor este râvnită de unii care vor să… ne-o ia din spinare. Este adevărat că și pentru suferință trebuie curaj.
Sunt oameni care nu leagă două din trei. Anotimpurile repezi-sunt cele în care ne organizăm cu meticulozitate agonia de parcă ne dirijează vânturile. Dincotro bat, poate, nu vom afla niciodată.
„Că şi piatra de e piatră/şade jumătate-n baltă”, nu toate sunt în degringoladă: iubirea, adevărata artă, dar și rana ascunsă. Avem și o certitudine-îndoiala. Totuși poetul știe sigur că multe sunt în degringoladă (gloria lumească, bunul simț, banalitatea), iar mass-media slujește pe cei care vor să le crească avutul și noi să fim mai străini și mai amari. Pentru a putea face față situației, tu așează-te de-o parte! Acum vom simți, ne asigură și poetul Vasile Ponea, că nu sunt în degringoladă: armonia, pacea, liniștea, bucuria, omenia, dreptatea, bunătatea, sensibilitatea, armonia, frumosul, buna-cuviință, copilăria, stolurile de doruri, viața ca dar, iubirea, fericirea, luna, amintirile.
Ceea ce este rău pentru omenire este și faptul că nu sunt în degringoladă viciile, egoismul crud și violent, lăcomia, invidia, dobitocii erei care ne conduc, gândurile rele, suferința, întunericul, corupția, necazurile, greutățile, minciuna.
„Scrisă dintr-o suflare” se spune despre cartea „Mici istorioare afectivo-veridice”. Nu, din suflările de-o viață, din copilăria ce alină pe poet, din adolescența ce îl îmboldește la a nu lăsa ștacheta jos niciodată fiindcă e ridicată de strămoși și trecutul ne circulă prin vene ca mașinile pe autostradă. Astfel devenim datori viitorului.
Multe proze din carte trebuie să figureze în manualele școlare. Chiar începând cu Abecedarul. Copilul Vasile e cel ce în loc de viteza luminii punea în formulele de la fizică puterea gândului. Viteza.
Amintirile din copilărie ale autorului ne poartă alături de acesta pe străzi și vedem băiețelul firav cum cumpăra halva din bani de la Coana Florica, dar nu numai atât. Îl vedem cum adormea fericit după ce primea „sfaturi la căpătâi de la bunica lui”.
Gândurile inspirate, şi mult deasupra celor ale altora, l-au făcut să îi înțeleagă și pe profesorii care dădeau note studenților pentru că le speculau slăbiciunile: studentul care ,,fila” o monedă în fața unui profesor jucător de cărți. Profesorul șantajabil de către studentul leneș. Asta da lecție de viață pentru un copil român. Asta ne mai trebuia, că n-aveam noi de toate!
Prietenia își are locul ei în povestirile afective astfel că vom râde cu mâna la burtă atunci când autorul primește de la colegul de facultate cuvinte drăguțe și prietenoase „te doare sfera”.
Anii de facultate şi profesorul ermetic sunt într-una din povestioarele tip anecdotă. „frate studentule, haina de pe mine ţi-o dau, dar examenul nu ţi-l pot da!”. Studentul a plecat cu haina profesorului şi cu examenul picat.
Cenaclul „Ion Minulescu” din Bumbeşti-Jiu şi Cenaclul „Columna” din Târgu-Jiu sunt prezente în amintirile veridice ale autorului.
Umor de situație, poeme lesnicioase (caustic), cum a rămas profesorul. Sanda „sanda”, toate varietățile de „pilule” umoristice sunt aici.
Sunt copii ce îi urgisesc pe părinții lor că n-au făcut pentru ei una sau alta. Autorul Vasile Ponea își venerează tatăl şi numai pentru că i-a dat viață și nume. Ce mare lucru în lumea aceasta în care copii, fructele iubirilor, sunt uitați, abandonați. Tatăl acestuia a murit în luna în care el s-a născut.
Valabilă şi pentru iubire când e vorba de diferența de vârstă: amintirile iubitului sunt numai „tare demult”. Iubita cea nouă contează. Ba da, pentru Vasile Ponea contează, ca niște ultime cuvinte.
Sunt prezente în istorioare şi emblemele pentru sufletul autorului: Patria Mumă cu litere mari şi eroismul străbunilor pe care îi venerează.
Cartea ,,,ex libris” „ca băiatul meu, ori fata să… ce n-a reușit nici tata”. La Cenaclul Columna nu a fost încă descoperit turnătorul ce a pârât problemele dezbătute şi care deranjau pe conducători.
Totuși orice ales nu-i decât un osândit. Deci e perfect pentru politicieni să nu fie școală și ideologii. „Aici e o armonie divină a începuturilor”, cum spune I.D. Sârbu. „Speranța în viitor a neamului nostru depinde de eventualii autodidacți care, pe ascuns, liber, citesc și învață din alfabetul elementar al condiției umane”.
Unul dintre cititorii în acest alfabet este de mult timp şi rămâne autorul Vasile Ponea. Și valsul continuă.
Victoria Stolojanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here