IPJ Gorj, despre ordinul de protecție: ”Poţi fi obligat să părăseşti locuinţa familiei, chiar dacă eşti proprietar”

756

Campania ”100 de zile de mesaje preventive”, lansată de reprezentanții IPJ Gorj în luna septembrie, s-a adresat, ieri, familiei. Polițiștii susțin că, dacă gândul la suferinţa pe care le-o produci celor pe care pretinzi că îi iubeşti nu te împiedică să ridici pumnul asupra lor, e bine să ştii că lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar dacă rănile suferite de victimă necesită pentru vindecare până la 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa pentru agresor poate fi închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau amendă.”Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani dacă actele de violenţă pun în primejdie viaţa victimei sau îi produc o infirmitate, leziuni traumatice care necesită, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent ori avortul.Pedeapsa se măreşte cu un sfert dacă actele de violenţă sunt îndreptate împotriva unui membru de familie. În plus, victima poate obţine în instanţă un ordin de protecţie împotriva agresorului. Astfel, instanţa de judecată, la solicitarea persoanei din familie pe care ai agresat-o, poate să emită un ordin de protecţie prin care să dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe măsuri – obligaţii sau interdicţii. Aşa că, pentru o perioadă de până la 6 luni, care poate fi ulterior prelungită: poţi fi obligat să părăseşti locuinţa familiei chiar dacă eşti proprietar; ţi se poate interzice să-i contactezi, în orice mod, inclusiv la telefon, pe membrii familiei pe care i-ai agresat; poţi fi obligat să păstrezi o anumită distanţă faţă de victimă, faţă de copiii sau alte rude ale acesteia ori faţă de locuinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate; ţi se poate interzice să mergi în anumite localităţi sau zone pe care victima le frecventează sau le vizitează periodic; va trebui să plăteşti chiria şi/sau întreţinerea pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc dacă nu pot rămâne în locuinţa familiei”, avertizează polițiștii.Încălcarea ordinului de protecţie este pedepsită. În funcţie de gravitatea faptelor, se acordă amendă sau închisoare de la 3 luni la 2 ani, pentru infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Campania “100 de zile de mesaje preventive” se va desfășura timp de 100 de zile, până pe 31 decembrie 2018.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here