Iordache, liderul ALDE Gorj: ,,CEO este într-o situație grea pe care o știe toată lumea! Așteptăm soluții”!

2090

În cadrul unei conferințe de presă a ALDE Gorj, Ion Iordache, liderul interimar al organizației, a precizat că nu cunoaște de unde a achiziționat administrația restul de certificate de CO2 necesare conformării pe 2018, în afara creditului, asta deoarece compania a evitat să comunice public acest lucru. Iordache atrage însă atenția că CE Oltenia se află într-o situație dificilă, cu care nu s-a mai întâlnit, și sunt necesare soluții care depășesc sfera administrației societății.

,,Ce am remarcat este că CEO a avut o mare problemă și va avea o mare problemă privind achiziționarea certificatelor de CO2”, a spus Iordache, cu mențiunea că situația este cunoscută și la nivel ministerial și al eurodeputaților României, Norica Nicolai știind de această problemă și frânând chiar entuziasmul parlamentarilor europeni pentru energia verde, în detrimentul celei pe cărbune. Norica Nicolai, candidat ALDE la europarlamentare, a fost miercuri în Gorj. ,,CEO este într-o situație destul de grea pe care o știe toată lumea. Așteptăm cu toții soluții dar, acestea depășesc însă managementul care a dus compnia în această situația. Este nevoie de o intervenție de la nivel guvernamental, de facilități, de mix energetic, astfel compania nu mai poate suporta costurile. CEO deja a cerut amânare la plata obligațiilor la stat, ele trebuie plătite însă că perioada cerută se apropie de final, trebuie achitată deja prima rată a ultimului credit și trebuie cumpărate și certificatele de CO2 necesare pentru conformarea pe 2019”, a spus liderul ALDE în conferința de presă.
,,Eu sper ca toți politicienii din Gorj, toți cei care au responsabilitate, să facă front comun pentru că situația CEO este una în care compania nu s-a mai aflat vreodată”, a conchis politicianul, spunând că declarațiile legate de CE Oltenia pe timpul campaniei sunt, de regulă, înțelese greșit.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here