Fostul antrenor al Pandurilor, Ionuț Badea, are amintiri plăcute de la Târgu-Jiu. Echipa lui Badea, FC Argeș, s-a impus fără probleme în meciul disputat, sâmbătă, pe Municipal (4-0), dar tehnicianul nu a rămas indiferent față de echipa principală din Gorj. În ciuda perioadei scurte petrecute în orașul lui Brâncuși, Badea consideră că a contribuit decisiv la ascensiunea formației noastre.,,Au fost amintiri bune, şi mai puţin bune. Cert este că avem tendinţa să ne aducem aminte lucrurile bune. Am adus nişte jucători pentru această echipă care au făcut cinste acestei ţări: Pintili, Chiricheş, Răduţ, Voiculeţ, Băcilă, Gabi Matei, Nistor, jucătorii care au ajuns la un nivel mult mai ridicat. În orice situaţie, experienţa mea de antrenor mi-a arătat că atâta vreme cât ai rezultate eşti apreciat. În momentul în care lucrurile nu mai funcţionează şi se pierd două meciuri, nu există un ajutor, antrenorul e cam lăsat singur. Nu-mi fac iluzii niciodată din punctul acesta de vedere. Pandurii au fost într-o situaţie bună, apoi foarte bună, apoi, uşor-uşor, lucrurile nu au mai funcţionat. E păcat, pandurii a avut întotdeauna un cuvânt de spus în Liga 1, şi mă bucur că renaşterea sau creşterea acestui club a început cu venirea mea aici”, a spus Badea.Tehnicianul a stat doar câteva luni la Pandurii, fiind demis pentru că nu a reușit decât un succes în zece etape. Pe de altă parte, deși este cu un picior în Liga a treia, clubul este în mijlocul unui ,,război” intern, iar mulți anticipează o ruptură între actuala conducere administrativă și banca tehnică. Galeria Pandurilor i-a strigat numele antrenorului principal, Călin Cojocaru, în schimb l-a apostrofat pe directorul sportiv al clubului, Camilian Floroiu.La ultima conferință de presă, tehnicianul timișorean a spus însă că nu există un conflict între cei doi.,,Nu ştiu nimic, eu nu vreau să plece nimeni. Nu am venit eu să dau pe cineva afară, sau să-mi dau cu părerea cine ar trebui să plece. Eu vreau ca toată lumea să-şi facă treaba, iar băieţii să nu ducă lipsă de nimic. Nu putem să ne folosim de ei, fără să le oferim o normalitate la club”, a declarat Cojocaru.
Cătălin Pasăre