Ion Navlea: “Îmi doresc să ajung preşedinte dar nu fac aranjamente cu nimeni”

1110

Picture 062Intrat al doilea în campania electorală pentru şefia PNL, Ion Navlea, în prezent consilier municipal, a reuşit să ia la picior tot judeţul, întâlnindu-se cu toţii delegaţii care îşi vor da votul pe 4 septembrie.

Navlea se vede câştigător al înfruntării liberale de sâmbătă dar până atunci vorbeşte deschis despre proiectele de viitor ale PNL, despre relaţia sa cu Dan Ilie Morega, dar şi de campania ,,tăcută” în mass-media, dusă însă în interesul partidului. Destul de subtil, Navlea pomeneşte şi de contracandidaţii săi.

Reporter: Aţi intrat al doilea în campanie. Veţi fi şi primul ales?

Ion Navlea: Eu am declarat, de la început, că voi câştiga din primul tur şi nu mi-am schimbat cu nimic acea impresie şi părere a mea, pe care o aveam la înscrierea în cursa pentru câştigarea funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene. Sigur, pe perioada campaniei electorale, care s-a desfăşurat în mod public fiind însă exagerat de mediatizată pentru o campanie internă a PNL, s-au întâmplat lucruri care nu au favorizat Partidul Naţional Liberal, în opinia cetăţenilor. Eu unul m-am abţinut să apar public de foarte multe ori, am făcut-o sporadic atunci când am fost întrebat şi asta deoarece este normal să răspunzi reprezentanţilor mass-media. De asemenea, am vorbit, reţinut faţă de fiecare coleg şi nu am dorit să se afle ce probleme mai sunt prin Partidul Naţional Liberal, pentru că sunt probleme care trebuie discutate şi nicidecum făcute public.

Rep.: Să înţeleg că aţi fost singurul care aţi respectat dorinţa preşedintelui interimar Ionuţ Stroe, adică faptul că ,,rufele” se spală în partid?

I.N.: Eu, şi dacă nu era domnul preşedinte Stroe, ca membru cu drepturi depline în comitetul interimar actual în funcţiune, era o chestiune de conduită a mea, de educaţie a mea, de formare a mea în cadrul partidului să fac asta. Întotdeauna când am avut ceva de spus am discutat-o în rândul organizaţiei judeţene sau municipale, în funcţie de care mă raportam la vremea respectivă, ori acum această campanie a fost atât de vehementă în presă încât stau şi mă gândesc dacă contracandidaţii, care au apărut în media, cred că nu aveau altă soluţie. Să nu uităm că era şi foarte greu să se ajungă în cele 70 de localităţi, în perioada de timp scurtă, şi, mai mult, să se ajungă la cei 335 de delegaţi care vor fi prezenţi la Conferinţa Judeţeană din 4 septembrie. Atunci unii au preferat să folosească presa…

În locul întrunirilor electorale, scandal în presă

Rep.: Înţeleg că, în opinia dumneavoastră, unii candidaţi ar fi profitat de mass-media pentru ca mesajul lor, pro sau contra, să ajungă la delegaţi?

I.N.: Sigur s-a profitat din plin şi o parte dintre colegi, cel puţin doi sunt cei care au profitat de această ocazie, dar, e treaba dumnealor dacă aşa au considerat. Eu am considerat necesar că e mai bine să discut cu fiecare delegat în parte, nu neapărat cu un primar sau cu preşedintele de organizaţie, deşi am discutat cu majoritatea. Sunt, de altfel, puţine cazuri în care eu nu am ajuns peste tot şi, în acest moment, mai am încă ultimele zile de campanie, în care voi ajunge la toţi delegaţii. Pot spune că am făcut tot judeţul, şi, de asemenea, că m-am întâlnit aproape cu fiecare delegat. Ori problemele PNL-ului în acest moment de cotitură sunt extrem de importante.

Rep.: Să nu uităm că este campanie electorală declarată.

I.N.: Este o campanie electorală declarată dar este şi o campanie internă a partidului. Pe noi nu ne votează cetăţenii judeţului Gorj, ne votează membrii de partid şi, mai mult, delegaţii PNL. Mesajul dacă este perceput greşit, deşi eu sunt convins că în momentul când ne vom prezenta programul în Conferinţa Judeţeană şi materialele care ni le-am pregătit fiecare dintre noi, oamenii se vor convinge cu cine trebuie să voteze, PNL-ul are de pierdut. Partidul se află la o răscruce foarte importantă şi dacă nu suntem atenţi cum vom vota, repercusiunile se vor vedea între şase luni şi poate pe termen lung. Eu sunt unul care am făcut parte din echipa care am luat partidul la 7-8% şi am ajuns până la 19%. Noi trebuie să fim foarte atenţi şi cred că delegaţii au maturitatea necesară şi vor vota cu echipa care este necesară pentru PNL. Lângă echipa mea au venit foarte mulţi oameni iar impresia din teritoriu a lăsat un gust amar tuturor. Asta deoarece unii s-au bălăcărit în presă şi au ajuns chiar la situaţia de a fi sancţionaţi, poate, deşi mă îndoiesc de această sancţiune.

PD-L şi PSD, doar adversari politici

Rep. : Ce părere aveţi despre liderii politici de la alte partide care au intrat în jocul PNL-ului?

I.N.: Noi nu trebuie să ne comparăm cu alţii, să le zic, cu ghilimelele de rigoare ,,bolnavi” ai politicii judeţului Gorj. Noi trebuie să ne comparăm cu principiile, cu criteriile PNL. Noi ne-am ales oameni de calitate şi în acest sens avem un avantaj. Noi trebuie să apelăm la criteriile care ne reprezintă pe noi liberalii. Deci implicarea lor este normală, din punctul lor de vedere, şi este absolut dăunătoare din punctul meu de vedere şi al PNL. Dar să nu uităm că nu există forţă politică în care cel cu care eşti în competiţie să îţi dorească binele. Din acest punct de vedere atât PSD-ul îşi doreşte un candidat care să poată să facă din PNL o remorcă şi să îşi propună tot ce îşi doreşte în judeţul respectiv, mai ales că PSD-ul a fost cel care a condus judeţul Gorj în ultimii 20 de ani. În aceeaşi situaţie se află şi Partidul Democrat-Liberal care nu doreşte ca să crească Partidul Naţional Liberal, mai ales că doresc şi dumnealor să ocupe eşicherul politicii gorjene, la nivel naţional. Noi îi tratăm însă ca adversari politici, atât pe PSD cât şi pe PD-L.

Rep.: Puteţi să comentaţi declaraţia lui Ionel Manţog, care spune că domnul Angheloiu nu ar fi bun pentru funcţia de preşedinte al PNL Gorj, asta în comparaţie cu declaraţia lui Crin Antonescu, la nivel naţional, care nu vede o colaborare cu PD-L-ul?

I.N.: Nu aş vrea să comentez ce spun liderii politici din alte partide, decât PNL. Sigur că sunt normale atitudinile liderilor politici şi pot să-şi sună punctele lor de vedere însă eu nu pot să le exprim decât pe cele ale PNL. Mi-e şi greu să mă transpun făcând parte din PNL, chiar şi în această campanie eu mă leg de ce fac liberalii noştrii.

Rep.: Ce colaborare aţi face la nivel judeţean dacă Navlea ar ieşi preşedinte?

I.N.: Întâi îmi doresc să ajung preşedinte şi apoi îmi doresc să am rezultate în PNL. Nu fac aranjamente cu nimeni pentru că aranjamentele se discută după ce ai rezultate. Menţionez de altfel că nu fac aranjamente cu nimeni, înainte de alegerile din 4 septembrie. După 4 septembrie când noi o să conducem PNL ne pregătim, deja suntem în campania electorală din 2012, trecem la concret. Şi atunci noi trebuie, în fiecare localitate, să ne găsim candidaţii potriviţi ca să ne reprezinte aşa cum trebuie în PNL în zona respectivă.

Descoperit de Morega

Rep.: Ce va aduce nou, în PNL Gorj, Navlea ca preşedinte?

I.N.: Atâta timp cât am crescut în această organizaţie judeţeană, am fost găsit de liderul Morega, vreau să îmi pun amprenta, în perioada următoare, pe ceea ce înseamnă noua viziune a PNL şi programul meu pe care îl voi prezenta la Conferinţa Judeţeană. În viziunea noastră, dacă obţinem peste 25-30% din voturile gorjenilor şi dacă plecând de la acest rezultat vom avea vreo 25-30 de primari şi 25-30 de viceprimari, avem o pondere importantă în cadrul localităţilor din judeţul Gorj. Atunci, la nivel de Consiliu Judeţean, puteam să obţinem un 35% care să ne permită să discutăm postul de preşedinte al Consiliului Judeţean şi unde pentru prima dată PNL ar putea detrona conducerea de 20 de ani a PSD-ului.

Rep.: În ce relaţii mai sunteţi cu dl. Morega?

I.N.: Eu am avut o atitudine ponderată din toate timpurile, nu de acum. Dânsul a apreciat la mine verticalitate si că am fost omul care a muncit. De când m-a descoperit dânsul, în PNL am conlucrat în această perioadă. Domnul Morega rămâne un personaj important în politica judeţului, pentru că a marcat, timp de 20 de ani, politica judeţului Gorj, am apreciat rezultate pe care le-a obţinut. Una peste alta dl. Morega a fost omul care a făcut să crească PNL Gorj la 12 %, împreună cu echipa pe care a condus-o. Este adevărat, a condus cu mână de fier, dar probabil că de asta avea partidul nevoie în acel moment iar noi trebuia să fim soldaţii care trebuia să înţelegem demersul dumnealui.

Rep.: Apropo de soldaţi. Îl consideraţi pe Gheorghe Orzan cumva ,,un dezertor” în povestea cu Angheloiu? Aţi avut şi dvs. parte de astfel de incidente în care cineva să vă părăsească, să plece, să dezerteze spre alţi candidaţi. Mă refer la cineva din echipa dvs.?

I.N.: Din echipa mea mă aşteptam la câteva persoane.. pe care personal le-am rugat însă să rămână alături de mine pentru că au format echipa, trebuiau unii să candideze chiar la funcţia de preşedinte.

Nu mă feresc să spun că l-am rugat şi pe primarul Mazilu să rămână alături de noi, l-am rugat şi pe Orzan şi pe Angheloiu când nu era hotărât să facem o echipă, să mergem, în continuare, împreună. E opţiunea lui Orzan însă, dânsul are afaceri. Dacă s-a unit cu Dian Popescu mă gândesc că a ţinut seamă şi de faptul că amândoi sunt oameni de afaceri. Oricum, treaba dumnealor.

Rep.: Este benefic să fie un om de afaceri la cârma partidului?

I.N.: Este necesar să ai o relaţie foarte bună şi trebuie să ţii aproape oamenii de afaceri pentru că ei pot să te susţină în programul pe care vrei să îl dezvolţi. PNL niciodată nu va fi împotrivă să aibă oameni de afaceri. E foarte bine ca oamenii de afaceri să vină în PNL. Dar partidul trebuie să-l conducă oamenii politici.

Rep.: Ce aţi vrea să transmiteţi celor 335 de delegaţi.

I.N.: Îi aştept pe cei 335 de delegaţi pe 4 septembrie. Sunt convins că nu vor fi prezenţi toţi, din motive obiective, dar, ştiu, că vor putea să facă distincţia între ce înseamnă un candidat cum sunt eu, care vin dintr-o echipă care a lucrat 7 ani la proiectul acesta, spre deosebire de ceilalţi candidaţi.

Unul a venit din turul de 20 de ani şi din aceşti 20 de ani cea mai înaltă demnitate a fost cea pe care noi am încredinţat-o şi l-am susţinut să ocupe postul de preşedinte la Consiliul Judeţean, iar celălalt este prea tânăr, neverificat şi n-a făcut politică, n-a candidat niciodată nicăieri. Noi, în momentul acesta, nu trebuie să facem experimente. Îi chem pe toţi delegaţii alături de mine şi primele alegeri care vor veni vor demonstra dacă am avut sau nu am avut dreptate, pentru că noi suntem la mâna delegaţilor şi dumnealor vor fi cei care vor hotărî şi ne vor da la o parte dacă nu avem rezultatele mai bune decât până acum.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.