Ion Căpruciu la 75 de ani

569

Ion Trancău a împlinit anul trecut 75 de ani. În ianuarie a.c. şi Ion Căpruciu face 75 de ani. Dacă despre cel dintâi Ion am scris un eseostudiu amplu publicat de singurul cotidian şi de culturartă din Gorj, în termeni onoranţi/ onorabili, îi e acum rândul şi celui de-al doilea Ion.
Născut într-un 18 ianuarie, pe Uliţa Morii din Drăgoieşti, mai sus cu trei case de a mea, Ion Căpruciu a făcut studii de psihologie la Iaşii Moldovei, dar a frecventat asiduu cenaclul junimist şi Cenaclul Dialog al Universităţii ieşene. Sub psudonimul Constantin Dochian a publicat „Desculţ despre o primăvară” la Ed. Eminescu, în 1976, şi „Cântec cu pasărea-n palmă”, la Ed. Ion Creangă, în 1986. Fusese  lansat în „România Literară” de Geo Dumitrescu. Celebrul scriitor al Cercului Albatros din Bucureşti nu s-a înşelat căci Ion Căpruciu a confirmat, ca poet, memorialist şi editor, ba chiar şi ca obiectiv-subiectiv-critic literar, cronicile-i apărând numai în ziarul „Gorjeanul” ori în revista „Miracol de Brădiceni”. Dar Ion Căpruciu a mai publicat în portal Măiastra, Confesiuni, Caietele Columna, Oglinda Literară, Antemeridian/ Postmeridian, Facerea şi Corpul în Ştiinţă şi Artă ş.a.Reîntoarcerea acasă, la Brădicenii săi natali, i-a priit, întrucât a reuşit să-şi tipărească la Editura Limes din Cluj-Napoca în reputata colecţie „Magister”, „La nord de caii sălbatici” – semn al consacrării sale naţionale.
Sărbătorindu-şi cei 75 de ani de viaţă, Ion Căpruciu ne-a permis să-i publicăm în Gorjeanul câteva poeme, în premieră. Îi mulţumim şi îi urăm un călduros „La Mulţi Ani!”.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.