ION C. GOCIU, Brăila, oraşul amintirilor – Recenzie –

102

Înclin să cred că am parcurs doar primul volum dintr-o proiectată trilogie, pe care o aşteptăm cu interes, fiindcă Ion C. Gociu povesteşte frumos, incitant, captivant, fiindcă are ce povesti, atât spre bucuria celui care narează, cât şi a celui care lecturează, scriam în urmă cu un an, în august 2017, spre finalul Notelor mele de lectură la romanul Brăila, oraşul speranţelor, subintitulat Măria Gugioanii. Se pare că am anticipat fericit situaţia, deoarece la începutul lunii iulie, 2018, a apărut volumul al II-lea, de data aceasta sub numele Brăila, oraşul amintirilor, Nea Costică fiind subtitlul, carte tipărită la aceeaşi prestigioasă Editură PIM, din Iaşi. Dacă Măria Gugioanii este bunica dinspre tată a scriitorului, personajul central din primul volum, Nea Costică este însuşi tatăl autorului, figură proeminentă care domină prin personalitatea sa tumultuoasă acest al doilea volum al cronicii de familie. Povestea merge mai departe, în ordine cronologică, scriitorul Ion C. Gociu reluând firul epic de acolo de unde l-a lăsat la sfârşitul volumului întâi… Începutul anului 1939 aduce schimbări radicale în mersul lumii, istoriceşte vorbind, omenirea mai punea de un nou război mondial, dar şi în planul familiei Gugea, căci boala şi moartea prematură a Ghiorghiţei, sora lui Costică, încurcă multe proiecte. Împreună cu soţul, Ghiorghiţa petrecuse Crăciunul la ţară, în ţinutul Văianului, alături de mama sa, Maria, şi de familia fratelui Constantin, cu cei doi nepoţei, Neluţu şi Riţu, pe Neluţu urmând a-l înfia cât de curând, după ce va fi revenind la Brăila. Dar timpul se pare că nu a mai avut răbdare, fiindcă tânăra femeie, bolnavă de cancer, va deceda în curând. Atmosfera din familia lui Constantin Gugea este prezentată realist de scriitorul, narator şi personaj, deopotrivă, care face din scrierile Domniei Sale autentice pagini memorialistice. Viaţa acestei familii nu este un caz izolat, ea caracterizează întreaga societate românească din acele vremuri tulburi, când războaiele trebuiau purtate, când bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani erau concentraţi, părăsindu-şi soţia, copiii, părinţii, şi lăsându-i să se descurce cum va da Dumnezeu, până la întoarcerea lor, dacă se mai întorceau! Nu toate momentele existenţei sunt eroice, oamenii sunt sub vremuri, supravieţuirea este mai importantă decât orice altceva, creşterea copiilor este o datorie sfântă, asigurarea unei educaţii şi instrucţii minorilor merită concesii, iar, uneori, compromisuri din partea părinţilor. Costică Gugea are o legitimaţie de legionar, sporadic participă la şedinţele Cuibului Albina din localitate, alături de alţi consăteni, dar dacă noile vremuri cer alte opţiuni, românul trebuie să se adapteze. După război, Constantin va deveni membru al partidului comunist, va urca şi câteva trepte ierarhice la locul de muncă, Fabrica de ţigarete, din Târg. Acţiunea romanului se desfăşoară cronologic, momentele de referinţă fiind marcate de sărbătorile religioase: Crăciunul, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sfinţii Constantin şi Elena, cele două sărbători ale Sfintei Maria, Sfântul Dumitru, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril și Sfântul Nicolae. Tăierea porcului şi pregătirea preparatelor pentru sărbătorile Crăciunului sunt descrise în amănunt, sacrificarea animalului părând un autentic ritual. Aproape toate sărbătorile religioase importante, de peste an, datinile legate de acestea, credinţele populare, obiceiurile moştenite… sunt amintite şi respectate cu sfinţenie în oricare familie creştină. Un obicei legat de mărţişor este acela că la sfârşitul lunii martie, după ce a fost purtat pe piept, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă pe ramurile tinere ale unui pom, ca acesta să dea rod bogat… Şi în acest volum, scriitorul Ion C. Gociu utilizează graiul oltenesc cu subgraiurile sale gorjene, atât în vorbirea personajelor, cât şi de-a lungul firului narativ al textului epic.
*
1 septembrie, 1939, este ziua declanşării celui de-al Doilea Război Mondial. Constantin Gugea, deoarece nu făcuse serviciul militar, fiind orfan de tată şi unic întreţinător al familiei, nu va pleca pe front, dar va fi mobilizat la locul de muncă: Fabrica de ţigarete. Ultimii ani de activitate, înainte de pensionare, şi-i va petrece la Ocolul Silvic, ca pădurar… Între timp, copiii săi crescuseră mari, terminaseră facultatea, aveau servicii bune. Dar, cum umbra trecutului nu poate să treacă fără să doară, unul dintre fiii lui Costică Gugea, Ion, va avea de suferit de pe urma rătăcirii din tinereţe a tatălui, când a fost legionar, cu legitimaţie aferentă, şi a frecventat şedinţele organizaţiei constituite în satul natal. Epurările politice au continuat în anii aceia, producând drame profunde în viaţa multor oameni obişnuiţi care îndrăzniseră să aibă o opţiune, dar şi în rândurile intelectualilor de vază ai României, care au avut legături cu Legiunea şi Căpitanul, plătind această simpatie cu ani grei de închisoare sau de muncă silnică, la Canal. Cu toate că personajul principal al acestui al doilea volum este Constantin Gugea, întâlnim în planul secund o galerie întreagă de portrete feminine, un loc aparte revenindu-i Vetei, soţia lui Nea Costică, şi mama scriitorului. În antiteză cu Veta, apar, episodic, Speranţa, fata cârciumarului, Iulica, soţia negustorului Ilie Mândruleanu din Călăraşi, Marioara, colega de serviciu a lui Constantin, de la Fabrica de ţigarete, care va fi ulterior promovată şi va ajunge activistă de nădejde a partidului comunist, Gena, consăteanca frumoasă, cu un soţ lăutar şi mereu plecat… Prin aceste portrete feminine, scriitorul conturează o serie de trăsături generale care pot fi circumscrise condiţiei femeii, într-o epocă de mari frământări, când aceasta trebuia să muncească cot la cot cu bărbatul, sau singură, dacă omul îi era plecat. Pentru a face faţă sărăciei generalizate şi pentru a-şi hrăni familia, multe femei din nordul Olteniei plecau cu căruţele pline cu oale de argilă, spre a le vinde în localităţile de la câmpie, unde se cultivau şi creşteau cerealele, primind în schimbul oalelor, boabe de grâu sau de porumb. Alte femei nevoiaşe mergeau la pădure, după lemne de foc, pe care le cărau în spinare şi pe care trebuia să le plătească acolo, pe loc, în natură. Condiţia femeii nu s-a schimbat prea mult, oricâte progrese a făcut societatea omenească în ultimele două mii de ani… Poate şi pentru că femeia nu a avut tăria să înfrunte, să încalce şi să abandoneze, ca pe un lucru depăşit, tradiţia, care a ţinut-o mereu prizonieră… Volumul al doilea al acestei frumoase cronici de familie poartă un titlu aproape identic cu primul, dar de data aceasta, Brăila fiind oraşul amintirilor. Din perspectivele personajului principal, Constantin Gugea, Brăila a devenit o amintire frumoasă a anilor tineri petrecuţi acolo, o amintire dintr-o epocă a iubirii şi visării, a elanurilor şi speranţelor tinereşti, o epocă vie doar în sufletul lui, cu care nu se va mai întâlni niciodată şi pe care o va aşeza cu detaşare la capitolul amintiri…
Domniţa Neaga, Roşiorii de Vede, 12 august, 2018
PUBLICAT:
1. Blogul absolvenților L. M. Câmpu Lung, promoția 1969 (19.08.2018)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here