Invitaţiile la nunta Mariei Constantin cu Marcel Toader, trimise către viitorii oaspeţi

1373

Sute de prieteni, rude şi cunoştinţe ai cuplului Maria Constantin şi Marcel Toader se pregătesc intens pentru fericitul eveniment ce va avea loc pe 26 septembrie. Cei doi îşi vor pune pirostriile, iar în aceste zile, invitaţiile sunt livrate către cei ce le vor fi alături la petrecerea de după cununia civilă şi religioasă.

Marcel Toader (51 de ani) şi Maria Constantin (27 de ani) au deja experienţă în ceea ce presupune căsnicia, ambii având căsătorii anterioare la purtător. Maria a fost căsătorită cu interpretul de muzică populară Ciprian Tapotă, cu care are şi un băieţel, care însă a rămas cu domiciliul la tată, în Gorj. Viaţa Mariei s-a legat în ultimii ani de Capitală, acolo unde l-a şi cunoscut pe fostul soţ al Gabrielei Cristea, cu care a început o relaţie ce, în doar câteva săptămâni, se va concretiza cu o căsătorie. Relaţia Mariei Constantin cu Marcel Toader şi ieşirile publice ale acesteia au dus la desfacerea contractului pe care solista de muzică populară îl avea cu Ansamblul Artistic Folcloric Profesionist “Doina Gorjului”.
Viitorii soţi Toader au declarat că evenimentul va fi unul fastuos, iar naşi le va fi Silviu Prigoană, numele naşei nefiind încă cunoscut. “Eu voi purta o rochie veche, cu fir de aur, pe care am primit-o şi care a trecut pe la mai multe generaţii. Marcel, la fel, va avea o ţinută de acum o sută de ani, ca şi naşii noştri, părinţii şi domnişoarele de onoare. Eu le voi pune la dispoziţie ii foarte vechi, pe care de obicei le folosesc pentru mine. Acum le voi împrumuta pentru cununia religioasă. Aceasta nu va fi în biserică, ci pe pajiştea cu arcadă din flori, de la localul unde va avea loc petrecerea. Vom menţine anumite obiceiuri, va fi o nuntă boierească, de pe vremuri. Vom avea numai muzică românească, populară şi uşoară, dar fără manele”, a declarat Maria Constantin pentru un cotidian central.
invitatie nuntaMaestru de ceremonii la petrecerea de nuntă a cuplului Marcel Toader şi Maria Constantin va fi Văru’ Săndel. Invitaţiile de nuntă au fost şi ele tipărite, tot într-un stil tradiţional, care aminteşte de vremurile de demult. “Lume, lume luminată! Vă dăm veste minunată să afle o lume-ntreagă că destinele îşi leagă pe viaţă şi pe vecie, şi prin Sfânta Cununie, Maria, el: Marcel (că vorbim de-o «ea» şi-un «el») şi va fi nuntă cu fală, ca la o curte regală, cu alai, cu lăutari”, se arată în prima parte a textului inscripţionat pe invitaţiile de nuntă. Petrecerea de nuntă va avea loc pe 26 septembrie, cu începere de la orele 19.00, la Clubul Diplomaţilor.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here