Intrarea lui Cuza în București

626

Jur în numele Preasfintei Treimi şi în faţa Ţării că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, şi că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei Române. Aşa Dumnezeu şi confraţii mei să-mi fie întru ajutor!
Acesta a fost jurământul depus de Al. I. Cuza în clădirea Mitropoliei din București, în aceeași sală în care în 24 ianuarie 1859 acesta a fost ales ca unic Domn al Principatelor Unite Moldova și Țara Românească, care din acel moment vor păși împreună pe un nou drum în evoluția viitoare a națiunii române.
Jurământul a fost depus duminică, 8 februarie 1859, când Voievodul a ajuns în București după un adevărat marș triumfal care a pornit de la Iași, unde de asemenea a fost ales cu unanimitate de voturi de Adunarea Electivă din Moldova prezidată de Mitropolitul Sofronie Miclescu.
După victoria obținută de unioniști în cele două țări române surori, 8 februarie 1859 se înscrie ca zi sfântă în voiajul milenar al unui neam vitregit de soartă, silit să călătorească prin istorie împărțit în trei țărișoare mici, și acelea sfârtecate din toate părțile de dușmani lacomi și haini.
Aflând despre acest important eveniment, marele pictor Nicolae Grigorescu, care și-a lăsat amprenta sa nemuritoare pe pereții Mănăstirii Agapia de lângă Târgu Neamț, îi scrie prietenului său Alexandru Vlahuță: Ne vine vestea că s-a ales Cuza domnitor în amândouă capitalele. Am lăsat tot, am pus șaua pe cal, și fuga la târg. Atunci am văzut eu ce va să zică bucuria unui popor. Cântece, jocuri, chiote în toate părțile. Își ieșeau oamenii în drum cu oala plină cu vin; care cum se întâlneau luau vorba de Cuza, de unire, se îmbrățișau și încingeau hora în mijlocul drumului. Și era un ger de crăpau pietrele. Da unde mai stă cineva în casă? Am văzut bătrâni care plângeau de bucurie.
Pictorul avea doar 21 de ani, dar apucase deja să devină celebru. Terminase de pictat în întregime biserica Mănăstirii Zamfira de lângă Ploiești și apoi cea de la Agapia, făcându-se remarcat de Mihail Kogălniceanu, care îl va ajuta cu o bursă de studii la Paris, unde a plecat în anul 1861. După ce a fost invitat de o delegație a Adunării Elective din Muntenia, Al. I. Cuza însoțit de deputați și dregători din Moldova a pornit la drum spre București. Va opri mai întâi la Focșani, unde este întâmpinat de mulțime de lume, boieri, dregători și popor, mulți dintre ei îmbrăcați în portul național al vechilor daci. Voievodul coboară din diligență și în ovațiile mulțimii care cântă și joacă Hora Unirii. Va desființa simbolic granița dintre cele două țări române prin un moment memorabil și de neuitat, când îi pune pe cei doi grăniceri, moldovean și muntean să se îmbrățișeze și le ordonă să nu mai facă de strajă pentru că din acea zi acolo nu vor mai fi hotare. Iar lumea, adunată buluc în jur, ovaționa nebună de bucurie…
Cuza va intra în capitala Munteniei pe drumul ce trece prin Băneasa, unde a fost întâmpinat de oficialități cu pâine și cu sare, aici adunându-se peste 100.000 de oameni. Pădurea vuia de strigătele de bucurie ale mulțimii care cântau și jucau Hora Unirii, fără să le pese de gerul cumplit al lui făurar. De la Otopeni până la Băneasa Cuza a fost ovaționat de mulțime de bărbați, femei și copii așezați de o parte și de alta a drumului, care l-au așteptat cu flori, dar și cu câte o oală de vin fiert pentru a se încălzi atât el, cât și cei din Moldova care l-au însoțit în această călătorie. Dincolo de Otopeni este întâmpinat de un grup de călăreți care purtau un stindard tricolor, având pe piept panglici tricolore. Toți aveau buchete de flori în mână, pe care le-au înmânat Voievodului în uralele furtunoase a mulțimii care îl urma fericită.
În acest timp, în toate cele 130 biserici din București clopotele anunțau cu sunetul lor cristalin că se întorc vremurile lui Decebal, fiind făcut primul pas spre refacerea Daciei străbune, vis milenar care se va împlini pe 1 Decembrie 1918, dar care din păcate nu a durat mult. Sunetul clopotelor se auzea până la Băneasa, unde Voievodul s-a prins și el într-o nemuritoare Horă a Unirii, al cărei șir nesfârșit părea că nu se mai termină.
Urmat de acel miraculos spectacol, cu lăutari și cântăreți tocmiți, Cuza își continuă drumul spre Dealul Mitropoliei, locul unde s-a făcut alegerea sa ca Domn sub presiunea unei mulțimi de popor care și-a impus astfel voința celor 64 de electori, majoritatea fiind conservatori.
În București va intra pe sub un impresionant arc de triumf făcut din crengi de brad, împodobit cu panglici tricolore. Alte astfel de arcuri de triumf au fost ridicate și pe traseu. Casele erau împodobite cu steaguri și multă verdeață la ferestre și pe balcoane. Străzile musteau de mulțime de popor, sute de oameni fiind urcați pe acoperiș să-l vadă mai bine de Voievod.
Toate corporațiile de meșteșugari erau prezente cu starostele lor în frunte, toți având în mâini câte un drapel, fiind încinși cu eșarfă tricoloră. Uralele nu se mai opreau, oamenii se luau la întrecere că orchestrele de lăutari și clopotele care continuau să tragă prelung. Așa un moment impresionant nu s-a mai văzut în București. Peste tot era atmosferă de sărbătoare, muzică și chiote de veselie. În fața Voievodului grupuri mari de oameni jucau Hora Unirii și se bucurau împreună cu el. Nicicând un român nu a mai avut o asemenea primire în orașul lui Bucur de pe Dâmbovița. În acel iureș revoluționar în care oamenii jurau cu voce tare că nu vor mai lăsa pe nimeni să-i despartă, în afară de Hora Unirii s-au compus și s-au cântat și alte imnuri nemuritoare cum ar fi Marșu ceremonialu, Marșul Unirii, Marșul lui Cuza Vodă. Pe străzi era o adevărată nebunie, nimeni nu vorbea de altceva decât despre principele Alecsandru, alesul tuturor românilor.
Voievodul coboară din diligență și își continuă drumul pe jos până pe Dealul Mitropoliei. Valuri de flori se revărsau peste el, iar din loc în loc se oprea și se prindea în joc cu oamenii de pe stradă. În fața Catedralei Mitropolitane este întâmpinat de mitropolitul Nifon al Munteniei.
După ce își face semnul crucii, Cuza intră în Catedrală însoțit de mitropolit, care îl conduce la Sfântul Altar. Aici se închină la icoanele împărătești, iar după ce este miruit își continuă drumul în sala unde cu numai câteva zile înainte s-a întrunit Adunarea Electivă, fiind însoțit de deputați, cler, dregători și popor. Aici depune jurământul cu mâna pe Biblie, după care mitropolitul, în calitate de președinte al Adunării Deputaților din Muntenia, îi spune:
Măria Ta, ca cel chemat de poporul român și trimis de Providență, întinde-i dreapta ta, ridică-l din căderea sa și îl condu pe câmpurile cele pline de flori nevestejite; căci numai acolo poate el să-și redobândească cununa gloriei și a virtuții cu care se încununară odinioară nemuritorii noștri strămoși; iar Măria Ta să trăiești ani mulți ca să lași mai multe pagini de fapte în istoria dulcei noastre Patrii!
Impresionant discurs, cu atât mai mult cu cât a fost rostit de cel mai înalt reprezentant al bisericii din Muntenia, care nu a uitat să facă referiri la strămoșii daci care se socoteau nemuritori, ale căror fapte de glorie le recomandă. Un discurs cu profunde reverberații naționale, un adevărat testament lăsat posterității, din care ar trebui să învețe politicienii de azi și chiar să-l înscrie în litera Constituției. Prin vorbele sale alese Înalt Prea Sfinția Sa mitropolitul Nifon va rămâne veșnic în amintirea poporului nostru, la fel cum a rămas acea zi de duminică, 8 februarie 1859, care a marcat marșul triumfal în București al dublului ales al celor două Principate Române, marele Domnitor și reformator al țării Alexandru Ioan Cuza.
Andrei Breabăn

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here