Devenise obișnuință ca, în fiecare an, la începutul lunii iunie, într-o zi de sâmbătă, noi, absolvenții LTV, promoția 1963, să ne vedem la Statuie pentru a face o fotografie, iar apoi să ne retragem la o terasă să depănăm amintiri. Era nelipsit cel mai iubit profesor al promoției noastre- și nu numai –doamna Nina Niculescu.
Păstrasem în memorie numeroase nume de dascăli renumiți, cu o competență profesională ireproșabilă. De la fiecare aveai ce învăța, oricare îți putea antrena și rafina mintea. Erau adevărați profesioniști în domeniul lor, poate cu un stil cam pedant în predare, cu o anumită răceală față de clasă. Altfel era domnișoara Nina Chiată, pe care o alintam cu un diminutiv de sorginte rusească, Ninocika (cuvânt care se pronunță în trei silabe). Firește că acest diminutiv nu era menit să-i diminueze din personalitate, să micșoreze distanța dintre elevi și profesor, ci constituia o formă de alint izvorâtă dintr-o dragoste sinceră. Cu puțini ani mai în vârstă decât noi, cu un prestigiu bazat pe acea autoritate a erudiției, nu manifesta nicio doză de glacialitate în raporturile sale cu discipolii. Reușise să ni se impună fără vreo dificultate atât ca model intelectual, cât și uman. Grație dumneaei, limba rusă devenise prețuită, iar pentru elevii umaniști era obiect de maturitate (bacalaureat), concurând cu succes limba franceză. Participam la lecții frumoase, capabile să provoace interesul, să tulbure și să respecte personalitatea educatului. Totul izvora din iubire, căci așa cum afirmă și Dostoievski, ,,fără iubire nu poți avea acces la profunzimile sufletului omenesc”. Fără dragostea de carte, drumurile care duc spre cultură vor rămâne închise pentru totdeauna. Pe neașteptate, când încă nu epuizase vigoarea timpului, doamna Nina ne-a părăsit. Și acum urmez anumite trasee, mă aștept să-mi apară în față, relatând ceva despre copii, nepoți sau despre cunoștințele noastre comune.
Din cauza restricțiilor, n-am putut duce decât o coroană în numele întregii promoții, fără să alcătuim, cum era firesc, un cortegiu funerar.
Doamna Nina să ne ierte pentru că numărul infim de persoane care au însoțit-o pe ultimul drum a fost împotriva voinței noastre.
Sâmbătă, 06 iunie 2020, vom fi prezenți în preajma statuii lui Tudor Vladimirescu. Din nefericire, pentru întâia oară fără draga noastră Nina. Vom păstra un moment de reculegere și vom vărsa lacrimi, dorind din tot sufletul ca Dumnezeu să o odihnească în pace. Merită cu prisosință ajutorul divin pentru binele pe care l-a făcut atâtor promoții.
Prof. Eugen Velican
