Inspectorii de la Fisc pot opri şoferii în trafic

678

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, au fost modificate şi completate dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul introducerii obligativităţii, pentru participanţii la trafic, de a respecta şi semnalele efectuate de către funcţionarii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) aflaţi în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Astfel, proiectul prevede includerea funcţionarilor ANAF în categoria persoanelor ale căror semnale sunt obligatorii pentru participanţii la trafic. De asemenea, autovehiculele aparţinând ANAF, inscripţionate potrivit legii, vor fi incluse în categoria vehiculelor de care se poate face uz pentru a se transmite dispoziţii şi indicaţii participanţilor la trafic sau pentru a se efectua semnalele de oprire.
Funcţionarii din cadrul ANAF care efectuează semnalul în exercitarea atribuţiilor de control specifice, pot utiliza şi dispozitive luminoase cu mesaje variabile pentru a transmite o dispoziţie sau o indicaţie participanţilor la trafic. Aceste semnale pot fi adresate concomitent cu transmiterea unui apel prin amplificatorul de voce. Totodată, inspectorii ANAF pot executa semnale cu braţul, cu sau fără baston reflectorizant, scos pe partea laterală dreaptă a vehiculului. Semnalul semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă în spatele autovehiculului inscripţionat, potrivit legii. Acelaşi semnal efectuat pe partea stângă a autovehiculului semnifică oprire pentru conducătorii vehiculelor care circulă pe banda din partea stângă în acelaşi sens de mers ori în sens opus celui al autovehiculului inscripţionat.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.