Îngrijorare la CJ Gorj. Sunt bani doar pentru două luni!

1512

Direcția pentru Protecția Copilului Gorj are bani de funcționare pentru numai două luni, susține Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj. Criticile sunt îndreptate spre actualul guvern.
„Începutul de an se anunță destul de rău, având în vedere că săptămâna trecută s-a publicat proiectul de buget de stat, aprobat prin asumarea răspunderii guvernului. Cifrele sunt destul de proaste pentru noi, ca și Consiliu Județean, făcând o paralelă cu anii trecuți”, spune Cosmin Popescu.
Potrivit președintelui CJ Gorj, în 2019, instituția a primit bani de funcționare pentru întregul an, ceea ce nu este cazul și acum. „În 2019, am avut de la bun început suma de 119 milioane lei prevăzută în buget, astfel încât am acoperit tot ce înseamnă parte de cheltuială de funcționare cu DGASPC-ul, plecând de la partea de salarizare, dotare, utilități și, bineînțeles, partea de masă alocată pentru fiecare copil sau persoană adultă instituționalizată. De data aceasta, dintr-un total de 47 de milioane de lei alocat anul trecut pentru susținerea acestui segment, acum avem alocați doar 12 milioane de lei. Un calcul sumar, acoperă doar două luni de funcționare a DGASPC Gorj”, a declarat Popescu.
Consiliul Județean Gorj înregistrează excedent bugetar, iar o parte din bani vor fi folosiți pentru funcționarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, cel mai mare consumator din buget. Bani erau însă planificați pentru investiții în domeniul sanitar și pentru reabilitarea drumurilor județene.
„Guvernul a lăsat o portiță în legea bugetului de stat, în sensul că pentru acest an, până acum era interzis, se pot folosi anumite sume din excedentul propriu al fiecărui UAT pentru susținerea acestui sistem. La noi, acest excedent provine din recuperarea unor sume de bani dintr-un proiect PNDL 1 pe care noi l-am decontat din fonduri europene la sfârșitul anului 2018, începutul anului 2019. Ne propusesem ca aceste sume de bani să fie folosite în continuare pentru dezvoltare, pentru investiții în sistemul sanitar și în sistemul de refacere a infrastructurii rutiere”, explică șeful CJ Gorj.
Cosmin Popescu speră ca la prima rectificare bugetară din 2020 să primească sumele necesare, astfel încât să fie reîntregit bugetul, iar funcționarea instituției să fie asigurată, „în condiții de legalitate”, până la sfârșitul anului.
I.I.

2 COMENTARII

  1. Du-te domnule de-aici! Adica Consiliul judetean are bani sa plateasca excursii peste mari si tari si nu are pentru DGASPC? Domnule Popescu, l-ati trimis pe Dadalau cu amanta in Israel pe banii Gorjului, far niciun fel de treaba. Cat a costat afacerea toata? Dar n-ai bani pentru DGASPC? Hai, domnle, fugi de aici!

    • Esti pe alta lume, nene! Corb la corb nu scoate ochii. Cine stie cum s-au impartit banii aia! Da-i incolo de copii, ei n-au cu ce cotiza. Unde-s fețele triste acum?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here