Înflorirea liliacului, o manifestare comparabilă cu spectacolul florilor de cireş din Ţara Soarelui Răsare

738

An de an, începutul lui Florar prilejuieşte desfăşurarea unui eveniment ce, prin frumuseţe, poate fi comparat cu manifestările dedicate florilor de către asiatici. Sărbătoarea înfloririi liliacului se desfăşoară într-un perimetru de un pitoresc inegalabil la vecinii noştri mehedinţeni, de la Ponoare, unde este localizată şi cea mai întinsă pădure de liliac sălbatic din ţară.

Aceasta are o suprafaţă de peste 20 ha, este declarată rezervaţie botanică şi este ocrotită de lege. Existenţa pădurii în aceste locuri se datorează climatului submediteranean, în zonă existând un topoclimat specific cu temperaturii medii anuale cu 2-3°C mai ridicate comparativ cu zonele depresionare. Datorită acestui fapt, aici se pot întâlni reprezentanţi ai florei şi faunei apropiate însoritului ţărm al Mediteranei: castanul comestibil, alunul turcesc, iedera, scrumpia, vipera cu corn, broasca ţestoasă de uscat, călugăriţa şi scorpionul.
Cercetări geobotanice în zonă, au fost întreprinse de I. Conea (1931), A. Ionescu (1929) şi C. Zaharia (1968) unde au fost descrise şi identificate mai multe specii submediteraneene şi pontomediteraneene. Caracteristicile climatice ale locurilor sunt de ierni relativ blânde, veri călduroase şi umede până în prima parte a lor, în a doua parte devenind secetoase.
În apropierea pădurii de liliac sălbatic mai poate fi vizitat un alt fenomen natural cu rang de superlativ naţional: Podul Natural de la Ponoare, cel mai mare pod natural din ţară. Acesta este o arcadă de calcar, lungă de 25m, lată de 8m, care se ridică la o înalţime de 14m faţă de fundul văii peste care trece.
Prin dimensiunile sale, podul îşi justifică denumirea de Podul lui Dumnezeu sau Podul Uriaşilor, cum mai este cunoscut de catre localnici, fiind la originea mai multor mituri legate de provenienţa sa.
Într-una din ele, se povesteşte că, în trecut, pe aceste meleaguri trăiau oameni uriaşi, care, dacă ar fi trăit astăzi, ne-ar fi înspăimântat cu puterea lor şi că podul ar fi opera acestor giganţi denumiţi pelasgi.
Despre viața acestora se vorbeşte într-o altă legendă, care relatează că la moartea căpeteniei lor, cei doi fii ai acestuia s-au urcat fiecare pe câte un munte să vadă cât au primit moştenire. Când unul din ei şi-a aruncat privirea peste partea fratelui său, i s-a părut că aceasta este mai mare şi mai frumoasă. Atunci l-a cuprins o mânie mare, a luat un fier de plug şi l-a aruncat cu putere spre fratele său. Fierul nu l-a nimerit, a trecut şi a lovit vârful muntelui cel mai apropiat pe care îl reteză dintr-o dată. Acel munte poartă de atunci denumirea de Retezat.
În realitate, Podul Natural face parte dintr-un ansamblu carstic bine reprezentat în zona prin peşteri, lacuri carstice, văi oarbe, câmpuri de lapiezuri şi este un rest al unei galerii de peşteră care în trecut făcea legătura cu tunelul larg al Peşterii Podului sau Peşterii de la Podul de Piatră, cum mai este cunoscută. În apropiere se află un câmp petrografic unde sunt prezente aproape toate tipurile de lapiezuri din Carpaţii Meridionali. Aceste şiruri de spinări calcaroase când răspândite când aliniate în rânduri regulate formează un fenomen carstic de excepţie.
Peştera Podului împreună cu Podul Natural de la Ponoare, care este declarat monument al naturii ocrotit de lege, fac parte dintr- un sistem carstic cu o hidrologie complexă şi este supus cercetărilor şi în ziua de azi pentru stabilirea relaţiilor hidrologice între lacul carstic Zăton şi ponorul Gaura Iepurelui.
Iată cum, dacă sunteti la sărbătoarea oltenească ”Înflorirea Liliacului”, puteţi vedea şi obiective ce se constituie în două superlative la nivel naţional.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here