Infirmier de nota 10, la SJU Târgu-Jiu

623

Concursul organizat de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu-Jiu pentru ocuparea postului de infirmier debutant la Biroul Administrativ s-a finalizat în data de 16 aprilie. Candidata care a câştigat postul a reuşit să obţină punctaje maxime la ambele probe. A existat şi o contestaţie la acest examen, ea fiind respinsă ca nefondată.

Nu mai puţin de 15 candidaţi s-au înscris în cursa pentru postul de infirmier debutant la Biroul Administrativ al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu.
Dintre aceştia, 12 au promovat proba scrisă şi numai trei au reuşit să treacă şi de interviu. Fiind un singur post vacant, acesta a fost câştigat de candidata cu cel mai mare punctaj.
Potrivit conducerii SJU, Elena Rădoi a obţinut punctaj maxim atât la proba scrisă, cât şi la interviu.

Contestaţie respinsă
Candidata care a picat sub linie la concursul organizat de SJU Târgu-Jiu pentru ocuparea postului de infirmier debutant a depus o contestaţie. Ea obţinuse 96 de puncte la proba scrisă şi 98,33 la interviu, media finală fiind 97,17 puncte.
Contestaţia formulată de candidată a fost respinsă ca nefondată, femeia având dreptul de contestare la Tribunalul Gorj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în termen de 30 de zile.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.