Candidatul independent la preşedinţie, Sorin Oprescu a ocupat locul şase în judeţul Gorj, la finalizarea numărătorii voturilor în judeţul nostru. Doctorul Oprescu a fost votat de 3839 dintre gorjeni, obţinând un procent de doar 2,18%. Şef de campanie al lui Oprescu la Gorj a fost Ilie Răuţescu, fost primar al oraşului Rovinari, fost pesedist şi fost penegist.
Staff-ul de campanie al lui Oprescu a anunţat încă de duminică că, în ţară, se pregăteşte o fraudare a prezidenţialelor, de natură să ,,împieteze” voinţa reală a electoratului şi a prezentat date despre care susţine că demonstrează ,,afectarea gravă a procesului electoral”. Susţinătorii lui Oprescu la Gorj le-au dat apă la moară celor din capitală anunţându-i că, în localităţile Rovinari, Motru, Bâlteni şi Mătăsari, s-a practicat turismul electoral, votanţii deplasându-se către secţiile din localităţi cu microbuze şi autoturisme.
Anamaria Stoica