Incredibil! S-a reabilitat clopotnița din Iliești dar s-a furat clopotul vechi de 100 de ani!

4498

Situație incredibilă în comuna Ionești sat Iliești, unde poliția anchetează, de două zile, furtul clopotului vechi de aproape un secol, care a fost depozitat în curtea unui localnic, clopotniță intrând în reabilitare.

De altfel, Consiliul Local Ionești a aprobat suma de 10.000 de lei pentru refacerea clopotniței, aflate în stare avansată de degradare dar, nimeni nu s-a gândit vreodată că vechiul clopot, dat jos pentru lucrări, va fi furat la terminarea acestora. Clopotul a fost pus însă neglijent în curtea unui localnic al satului, direct pe pământ, și deși o parte dintre aleși au cerut ca acesta să fiu mutat într-un loc mai protejat, obiectul în valoare de 20.000 de lei a rămas tot în grădină cetățeanului. Marinel Tîrziu, consilier local din satul Iliești, a solicitat chiar când s-a dat jos clopotul, cu trei luni în urmă, ca autoritatea locală să pună clopotul în biserică, dar cererea sa a fost refuzată.

Până la jumătatea acestei săptămâni, când cei care au vrut să pună clopotul în clopotniță au sesizat că acesta dispăruse. Furtul a fost declarat la poliție de preotul bisericii iar organele de anchetă au deschis dosar în cauză și caută clopotul și făptașul.

Clopotul cântărește aproximativ 200 de kg și este confecționat din bronz. Are valoare istorică dar nici materialul nu este de neglijat, având o sonoritate deosebită. Localnicii spun că acest clopot se auzea de la 5 km și le este teamă că acesta a fost topit.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.