Nu mai miră pe nimeni că în România ultimilor 25 de ani se întâmplă lucruri ciudate, multe dintre ele independente de voinţa noastră, ajungând tot săraci într-o ţară bogată.
De altfel, nu ştim nici încotro ne îndreptăm din moment ce nici mult clamata construcţie europeană pare să nu dea la rândul ei roadele aşteptate. Cu atât mai mult în România dar şi pe bătrânul nostru continent, unde o mână de oameni devin tot mai bogaţi, în vreme ce milioane de cetăţeni trăiesc în sărăcie şi malnutriţie. Pe de altă parte pretutindeni în lume, dar şi la graniţele României se aude tot mai puternic zăngănitul de arme, iar actele de terorism nu mai sunt demult sub control, fiind atâta nesiguranţă la fiinţa umană, de zici că a înnebunit cu adevărat planeta. Dar să ne reîntoarcem la matca noastră, unde, după o relativă acalmie şi linişte aşternute peste ţară, după alegerile noului preşedinte al României, iată că s-a declanşat iarăşi isteria în spaţiul public, colportată în special de către politicieni şi mass-media. Ceea ce pare a nu ne surprinde, izvorând parcă totul din fiinţa noastră nativă dar şi cu o evidentă contribuţie a celor ce s-a întâmplat în toată această perioadă postdecembristă. Şi într-o mare măsură pentru această stare de spirit nocivă existentă acum în România a avut-o Traian Băsescu în pernicioasele sale mandate prezidenţiale, din păcate şi cu aportul multor „boboreni” naivi şi creduli, obişnuiţi să muşte nada demagogilor făcători de rele, furându-ne ţara fără milă.
Numai că acum vaporeanul a plecat, dându-şi velele jos, ultimele sale behăituri auzindu-se tot la un pus de şpriţ, după care s-a retras strategic din motive uşor de intuit. Chipurile, convieţuieşte în ambientul său familial şi cu o pensie cu multe zerouri după cifra zece, după ce timp de 10 ani n-a lăsat nici măcar iarba să mai crească prin ograda Palatului Cotroceni. Este principalul motiv pentru care sperăm ca Klaus Iohannis să fie un alt fel de preşedinte, cu atât mai mult cu cât a şi declarat că „domnia” sa va însemna un nou început după cei 25 de ani trecuţi de la căderea comunismului. Şi să-l credem că, dincolo de nuanţele sale de exprimare, nu va dori să devină un alt preşedinte jucător, dar cu un alt stil, ci îşi va duce la îndeplinire mandatul conform prerogativelor sale constituţionale,cu precădere pentru binele şi folosul României. Or, asta presupune, în primul rând o corectă mediatizare şi colaborare cu instituţiile legitime ale statului. Desigur, că nu-i va fi uşor în exercitarea mandatului şi acest lucru va fi determinat de multe şi complexe motive, însemnând între altele existenţa multor vespare şi intrigării pe scena vieţii politice româneşti, după cum cabotismul celor nesătui şi lacomi ce mişună prin preajmă vor dori cu orice preţ destabilizarea politico-economică şi socială a ţării, numai şi numai de a ajunge cât mai repede la ciolanele puterii. Altfel spun, actualul nostru preşedinte va trebui să fie cât se poate de obiectiv şi drept, echilibrat dar intransigent şi fără compromisuri în raport cu toate instituţiile statului şi cu ceea ce se întâmplă în viaţa publică românească. În plus, Klaus Iohannis va trebui să înţeleagă şi că este preşedintele tuturor cetăţenilor români, iar ca un paradox să-şi explice că deşi în structura demografică a României predomină populaţia cu venituri reduse, dar şi categorii sociale defavorizate, aparent orientat electoral preponderent spre o putere şi un guvern de stânga, totuşi de aici s-a înclinat prin vot balanţa în favoarea unui candidat la preşedinţie de centru – dreapta. Ceea ce spune mult vizavi de ceea ce îşi doresc românii a fi ţara lor, adică cu un viitor însemnând dezvoltare, progres şi bunăstare socială, coeziune, unitate şi siguranţă naţională.
În acelaşi timp, nu trebuie ascunse scenariile pregătite în laboratoarele serviciilor secrete interne şi externe ce au avut ca miză victoria în alegerile prezidenţiale a unui personaj care să dea garanţia îndeplinirii tuturor obiectivelor stabilite de marii strategi ai lumii occidentale – SUA, UE şi NATO, vizavi de cele ce se întâmplă în Europa de Est, în Orientul Mijlociu şi Lumea Arabă, şi până la urmă pretutindeni în lume. Aşa se şi explică fenomenul cu reţelele de socializare şi cu mobilizarea masivă a diasporei la votul din 16 Noiembrie anul trecut, susţinute financiar din exterior şi deopotrivă, diversiunea şi manipularea promovate în interior. Este vorba aici de intoxicarea propagandistică prin mass media , aproape în totalitatea ei îndreptată împotriva lui Victor Ponta. Astfel, s-a insinuat permanent ideea că el şi PSD-ul reprezintă comunismul, punându-i în cârcă, dincolo de propriile greşeli şi de actele de corupţie din partid şi alte păcate „inventate”, terfelindu-i şi compromiţându-i acestuia imaginea în ochii opiniei publice.
În schimb, s-a uitat voit şi faptul că dincolo de acuzele aduse bătrânului comunist Iliescu şi lui Adrian Năstase, sunt la fel de vinovaţi în distrugerea patrimoniului economic naţional şi cei din gena celor „de dreapta” P. Roman, Traian Băsescu, Emil Boc, Radu Berceanu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea, Adrian Videanu, Elena Udrea, Sorin Blejnar, Roberta Anastase, etc., demolatori pe faţă a economiei naţionale fără a reuşi să pună ceva în loc, dar care au dat cale liberă intereselor oculte şi transformării României într-o semicolonie, sau mai exact o sursă de materii prime şi o piaţă de desfacere pentru marile trusturi transnaţionale , globalizante. Nu în ultimul rând, în cei 10 ani de putere şi guvernare băsisto-portocalie, marea corupţie a atins paroxismul, fără ca justiţia din România să taie cu aceeaşi măsură pe ambele baricade ale politichiei româneşti. Şi se continuă intoxicarea opiniei publice, lipindu-i-se tot timpul PSD-ului eticheta de „comunist”, Dar se uită că de fapt, multe programe de dreapta, inclusiv distrugerea structurilor economice, sociale şi legislative ale socialismului multilateral dezvoltat a lui Nicolae Ceauşescu au fost desfiinţate chiar de partidul care astăzi este pus mereu la stâlpul infamiei.
Iată de ce preşedintele Klaus Iohannis nu trebuie să uite toate aceste lucruri şi să militeze imparţial şi fără patimi la reedificarea în normalitate a României , devenind obligatoriu promotorul modificării actualei constituţii dar şi a unor legi şi reforme punctuale care să servească naţiunea română şi nu protipendada, parvenitismul politic. Cu atât mai mult cu cât este tot mai evidentă tendinţa marilor mahări ai lumii să lovească în coeziunea naţională, dintr-o ţară în alta, iar României i-a trecut de multe ori glonţul pe lângă ureche, existând miza dezlipirii Transilvaniei de la patria mamă, prin încurajarea tot mai evidentă a elementelor iredentist-separatiste dinăuntru şi din afara fruntariilor ţării. De aici şi speranţa dar şi temerea că după eşuarea USL, preşedintele Iohannis va şti să gestioneze şi să disloce orice manevre externe şi interne ascunse, şi nu va fi o simplă „petardă fumigenă” în spatele căreia alţii uneltesc la şubrezirea independenţei şi unităţii noastre naţionale.
Vasile Irod
