Recunosc, nu sunt deloc un admirator al fostului mare ministru de Externe al României, după unii, într-o vreme şi preşedintele Ligii Naţiunilor, actualul ONU adică, dar motto-ul cu pricina e valabil şi pentru restul lumii. Care s-ar putea uni în contra inchizitorilor de azi ai lumii şi ai Ţării.
Nici nu interesează, aici, relaţiile prin care Nicolae Titulescu s-a ajuns ca Boss-ul Ligii Naţiunilor. Cert e că el n-a facut nimic remarcabil pentru România. Doar numele-i de el. Iar vorbele de alint ale lui Adrian Năstase, adresate lui Victor Ponta, ca unuia botezat “Micul Titulescu”, nu l-au avantajat pe Ponta deloc. Ca acelea ale lui Tătuca Ion Ilici Iliescu zise către Mircea Geoană “Prostănacul!” De vreo câţiva ani buni, Regimul Băsescu a instaurat o atmosferă deloc propice dialogului, deci democraţiei, nu numai în Parlament, unde lipseşte cu desăvârşire, ci şi în societate. Nu are dreptate decât o singură persoană. Numită Zeus! Mai pretind că spun adevăruri cei de la PDL. Recte portocaliii! Nu toţi, ci doar barosanii. Începând cu încă preşedintele PDL, Emil Boc, ex-ul din Palatul Victoria, şi ţuţării lui din fruntea aşa-zişilor democrat-liberali. O făptură gingaşă în tinereţe şi chiar fostă membră MISA, acrită ulterior, pre numele său Monica Macovei, se grozăvea la începuturile erei Băsescu drept Mare Inchizitor. Despre cine grăia ea se şi pomenea mai apoi cu dosar penal. Adrian Năstase n-a scăpat nici acum, după şase-şapte ani de chinuri şi drumuri prin tribunale. Un dosar s-a dovedit fals, dar mai are o condamnare şi încă este tracasat. Dar Adrian Năstase e un dulce copil născut în aprilie pe lângă ce i se pregăteşte lui Ion Ilici Iliescu! Geaba ne spune Coana Evropă că stăm prost cu Justiţia. Ministrul Cătălin Predoiu îl tot amăgeşte pe Zeus că e bine şi la vară va fi cald. Totuşi, ca insucces al guvernului Boc, al politicii externe conduse de Traian Băsescu şi sprijinului fals al SIE – cu director Mihai Răzvan Ungureanu iată că nici acum, Raportul pe Justiţie al Comisiei Europene şi intrarea în Spaţiul Schengen sunt proaste şi rămân, pe mai departe, ţeluri de neatins. Se pare că amicul meu, scriitorul patriot IM-C, are dreptate. Şi-i doar un român care-a mai şi mâncat pâine americană. Fiind membru al Uniunii Scriitorilor din România, dar şi al unei asociaţii a breslei scriitoriceşti din New York. Nicăieri în lume, nici în Ukraina, nici în Georgia, Armenia ori România nu vor trăi veşnic inchizitorii portocalii. Pe la Kiev s-au şi dus pe apa sâmbetei. Numai că vorba aia cu ceva putred în Danemarca e valabilă şi-n cazul USA. Unde-s şi mai multe putrede. Nu vom mai trăi noi, îmi zice I.M.-C., dar singura şansă a omenirii este proiectul Anonymous. Ceva în genul paşoptiştilor. Ei vor slava şi USA. Dar şi restul lumii de Ciuma Portocalie ce a cuprins o parte din ţările Europei, dar şi altele bântuite de criza provocată de băncile americane.
Ion Predoşanu