Începe judecata primarului de Vladimir!

1646

În ciuda contestației făcute de inculpatul Ion Ianăși la rechizitoriul cu numărul 369/P/2019 din 05 iulie 2019 primarul de Vladimir a fost trimis în judecată, procesul fiind programat foarte repede chiar în data de 28 ianuarie.

Primarul liberal Ion Ianăși se considera nevinovat de faptele incriminate de procurori la adresa sa, acesta făcând și contestație la rechizitoriu la Curtea de Apel Craiova crezând că va scăpa basma curată. Judecătorii au analizat însă foarte amănunțit dosarul, depistand dovezi care arătau că edilul Ion Ianăși a plătit lucrări fictive la obiectivul ,,Pod Biserică Andreești”, lucrări care la București, la MDRAP, au fost anunțate drept executate în proporție de 70%, deși, în realitate erau executate doar în proporție de 7%.
De altfel, anexa 4 și situațiile de lucrări semnate de primarul Ion Ianăși au fost, în fapt, înscrisuri false pentru a putea pune mâna pe banii de la Ministerul Dezvoltării.
Din acest motiv, magistrații au respins imediat cererea prin care primarul Ion Ianăși făcuse contestație la rechizitoriul în cauză, stabilind începerea judecății în această lună.

Condamnare în 2015
Ianăși, primar PNL, a fost condamnat, pe 14 mai 2015, de magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești, la un an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, în urma unui accident rutier. Edilul a fost trimis în judecată pentru părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, după ce a lovit un cetățean din localitate care dirija o căruță. Dacă noua faptă se confirmă, aceasta ar fi fost comisă, practic, în termenul de supraveghere, de doi ani.Ion Ianăşi a fost, la acea vreme, revocat din funcție de Prefectura Gorj, dar a câștigat în instanță și a fost repus în funcţie de Tribunalul Gorj. Fostul edil a contestat ordinul emis de Prefectura Gorj şi a obţinut anularea acestuia.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here