Incendiu provocat de jarul căzut din sobă

843

Două echipaje de pompieri au luptat, sâmbătă dimineață, mai bine de două ore, ca să stingă flăcările, care au cuprins o gospodărie din satul Pojaru, al comunei Bustuchin. Primele cercetări au arătat că focul a izbucnit, după ce bucăţi de jar au căzut dintr-o sobă pe parchet. Proprietara, o femeie de 89 de ani, a fost salvată de un vecin, care a observat la timp incendiul.
,,În jurul orei 07.30 am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în comuna Bustuchin, satul Pojaru. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani, pompierii militari constatând că incendiul se manifesta generalizat la casa construită în mare parte din material lemnos. Din fericire, o bătrână în vârstă de 89 de ani, care se afla în locuință, a fost scoasă din casă de către un vecin care a văzut la timp incendiul. Femeia nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea incendiului și, după aproximativ două ore, acesta a fost lichidat. Cauza probabilă a incendiului este jar sau scântei căzute dintr-o sobă”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here