Cei trei scandalagii de sâmbătă seară de la discoteca din comuna Schela care au ajunşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, au fost prezentaţi ieri cu propunerea de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Sâmbătă noapte, administratorul discotecii din Schela a sesizat poliţiştii din localitate cu privire la faptul că în local are loc o altercaţie între mai multe persoane. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Bumbeşti-Jiu, ocazie cu care s-a constatat că faptele sesizate se confirmă, persoanele implicate fiind transportate la Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Gorj în vederea acordării de îngrijiri medicale. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, persoanele implicate în altercaţie au fost identificate ca fiind: Marian F.G., de 25 ani, din municipiul Târgu-Jiu, Silver C., de 25 ani şi Dorin C., de 21 ani, ambii din comuna Schela. Cei trei sunt cercetaţi penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi distrugere. În timp ce erau în discotecă, tinerii au distrus mai multe bunuri şi au tulburat ordinea şi liniştea publică.
I.M.