Doi tineri au ajuns în arestul IPJ Gorj, după o bătaie în toată regula într-o pădure din Țânțăreni. Motivul scandalului se pare ar fi fost o tânără. În timpul altercației și unul dintre autoturisme a fost distrus. ,,La data de 28 februarie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, doi tineri de 19 și 24 de ani, din comuna Țânțăreni, bănuiți de săvârșirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și distrugere. În după-amiaza zilei de duminică, polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că, la capătul pădurii din satul Țânțăreni, ar avea loc un conflict între mai multe persoane. Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani, toți din comuna Țânțăreni, în timp ce se aflau la capătul pădurii din localitate, pe fondul unor discuții contradictorii privind o tânără, ar fi exercitat acte de violență asupra altor trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 26 de ani, din aceeași localitate. În timpul conflictului, tânărul de 24 de ani, reținut, ar fi spart parbrizul unui autoturism și ar fi înțepat cu un cuțit cauciucurile unui alt autoturism, ambele proprietatea unuia dintre participanți, în vârstă de 26 de ani. Cercetările continuă în vederea identificării tuturor persoanelor care au participat la conflict și pentru stabilirea cu exactitate a modului în care au fost săvârșite faptele”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, polițiștii i-au prezentat pe cei doi reținuți, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești, cu propuneri legale.
A.C.