Încă un scandal la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu! – Doctor pediatru, acuzat de malpraxis pentru moartea unui bebeluş

3977

Un nou-născut adus pe lume în urmă cu zece zile la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu a decedat duminică dimineaţa la o unitate medicală din Craiova. Copilul a fost născut prin cezariană, primind nota 9 la naştere, medicul care a operat gravida fiind chiar şeful Secţiei de Ginecologie a unităţii medicale, dr. Dumitru Pătrăşcoiu. În cele 7 zile cât bebeluşul şi mama au stat internaţi la spital ambii au fost bine, dar la două zile după externare copilul a fost dus cu un echipaj SMURD la Craiova, în stare gravă. Duminică dimineaţa acesta a decedat, spre disperarea tinerilor părinţi, care în urmă cu câteva zile erau în culmea fericirii pentru că aveau primul copil. Acum familia îndurerată acuză medicul pediatru, Elena Iliescu, de la spitalul din municipiu, de malpraxis, pe motiv că le-ar fi externat copilul bolnav din spital deşi acesta era într-o stare gravă, ascunzându-le totodată, cu intenţie sau din ignoranţă, faptul că bebeluşul ar fi avut nevoie de o îngrijire specială.

După scandalul penal legat de şpaga dată şi primită la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu, care a pus, în ultimele zile, pe jar autorităţile medicale de aici, un alt eveniment cu conotaţii negative pătează imaginea unităţii spitaliceşti. De data aceasta este vorba despre decesul unui bebeluş adus pe lume pe data de 22 ianuarie, în urma unei operaţii de cezariană. Medicul care a operat gravida şi care a urmărit sarcina de la început până la sfârşit a fost chiar Dumitru Pătrăşcoiu, şeful Secţiei Ginecologie, care a garantat că bebeluşul era sănătos.
Băieţelul adus pe lume de tânăra mămică de 21 de ani, care a cerut să i se protejeze deocamdată identitatea, a luat nota 9 la naştere, notă maximă pentru un bebeluş născut prin cezariană. Acesta avea 3.200 de grame şi 51 de cm la naştere. Soţul şi soţia sunt felicitaţi de echipa medicală pentru bebeluşul sănătos adus pe lume prin cezariană deoarece mama avea o miopie la unul dintre ochi.

Copilul, perfuzat şi băgat la incubator
“Am fost felicitat de domnul doctor Pătrăşcoiu că am un băiat sănătos. Soţia era şi ea bine aşa că nu putem decât să fiu fericit. Copilul luase nota 9 la naştere”, a explicat, duminică, soţul femeii.
Din păcate, după ce mama copilului părăseşte Secţia ATI, unde i s-au acordat îngrijiri medicale specifice după o cezariană, aceasta îşi găseşte bebeluşul separat de alţi copii. “Când au mutat-o pe soţie de la Reanimare pe salon ea s-a dus imediat la copil. Bebeluşul nu era însă alături de ceilalţi nou-născuţi şi era la incubator şi avea branulă. A cerut explicaţii imediat dar toată lumea a liniştit-o spunându-i că, copilul este bine. Doctoriţa Huidu i-a explicat, foarte frumos de altfel, că nou-născutul are lichid în plămâni în urma operaţiei de cezariană dar că asta nu reprezintă o problemă. I s-a spus că, de regulă, copiii născuţi prin cezariană păţesc aşa ceva. Mai mult i s-a comunicat că s-ar fi luat decizia de către doctoriţa Iliescu, care a preluat copilul, de a i se administra antibiotic să nu facă vreo infecţie”, a completat acesta.
Mama bebeluşului confirmă şi ea că şi-a căutat speriată copilul şi l-a găsit la incubator. “După ce am venit de la Reanimare mi-am căutat copilul. Toţi copiii erau într-o cameră dar al meu nu era. Copilul era la incubator, cu perfuzie. Am întrebat care e treaba şi toată lumea zicea să îi cer părerea doctoriţei Iliescu. Am luat legătura cu aceasta dar, de câte ori am vorbit cu ea mi-a zis că să nu îmi fac probleme deoarece copilul a înghiţit puţin lichid amniotic. Mi-a spus că asta nu e o problemă şi ca i-a băgat antibiotic preventiv”, a spus femeia care susţine însă că doctoriţa îl examina pe copil periodic dar că de fiecare dată o liniştea că nu este nimic cu el.
“Nu m-a lăsat să arunc un scutec folosit, şi îl asculta la plămâni de mai multe ori pe zi. L-a tot examinat dar fără să îmi dea prea multe explicaţii. Aveam însă senzaţia că atât doctoriţa cât şi asistentele ştiau că, copilul nu e bine dar refuzau să îmi spună”, a mai spus, îndurerată, femeia.

Externat după 7 zile: “sănătos”
Pentru că la 7 zile de la internare doctorul Pătrăşcoiu i-a scos mamei aţele, aceasta a întrebat dacă şi copilul va fi externat. I s-a dat un răspuns pozitiv, motiv pentru care atât mama cât şi bebeluşul, care a scăzut şi apoi a luat în greutate, au fost externaţi. În fişa medicală de externare, potrivit părinţilor, nu a fost trecut faptul că copilul ar fi suferit de ceva. Ajunşi acasă, proaspeţii părinţii au îmbăiat copilul, l-au schimbat şi l-au hrănit. “Soţia a sesizat că, copilul nostru a fost vizitat, la spital, mai des decât alţi copii, dar dacă nu i s-a spus nimic nu s-a îngrijorat. Cum doctorul Pătrăşcoiu i-a scos firele iar copilul a fost externat, i-am dus pe amândoi acasă. Copilul se hrănea cu biberonul dar şi la piept. Când nu mânca suficient piept, suplimentam cu biberonul. În prima noapte copilul a mâncat dar în a doua a mâncat foarte puţin. Vineri dimineaţa l-am dus la medicul pediatru Bunăiaşu care, când l-a văzut, a spus că trebuie să îl ducem de urgenţă la spital. Am fugit cu el la Pediatrie, ca nici trei ore mai târziu bebeluşul să fie dus cu SMURD-ul la Spitalul nr.1 din Craiova”, a explicat soţul.

La Pediatrie, cu propriul calorifer şi un prelungitor
Doar două ore şi ceva au stat cei doi părinţi cu copilul în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean din Târgu-Jiu. În tot acest timp, deoarece în salonul în care copilul a fost băgat era extrem de frig, aceştia au fost rugaţi să aducă de acasă un calorifer electric şi un prelungitor. “Pentru că copilul era rece la extremităţi l-au învelit cu gecile noastre. Nu aveau o pătură.(..) L-au încălzit pe copil cu sticle în care au pus apă caldă şi cu hainele noastre. Nu este posibil aşa ceva. Am mai adus de acasă şi un calorifer electric şi un prelungitor. Am stat la Pediatrie două, trei ore. I-au pus o perfuzie şi atât, apoi l-au trimis cu SMURD-ul la Craiova”, a mai explicat părintele.
“La Pediatrie aveau aparatură pe care nu ştiau cum să o folosească. Când mi-au pus copilul la un aparat abia atunci îi citeau instrucţiunile de folosire. Nu este posibil aşa ceva. Când am plecat la Craiova cei de aici m-au liniştit că în două zile sunt cu el înapoi. Au avut dreptate, sunt cu el înapoi, dar mort.. ”, a declarat şi mama copilului.

De trei ori stop-cardiorespirator
Ajuns la Craiova, bebeluşul a fost internat imediat la ATI, iar medicii au încercat să afle de la părinţii îngrijoraţi ce s-a întâmplat cu copilul şi care au fost simptomele acestuia. “Medicii au încercat să afle de la noi ce şi cum era copilul asta deoarece de la Târgu-Jiu nu li s-a comunicat mai nimic. După primele examinări, al Craiova, ni s-a spus imediat că băiatul este în stare gravă că avea ficatul mărit, inimioara foarte mărită, vase de sânge sparte la cap, mai precis era vorba despre o hemoragie la cap şi avea acidoză. Medicii de aici i-au băgat sânge, plasmă, au făcut tot ce era posibil la Craiova dar copilul a intrat de trei ori în stop-cardiorespirator. Duminică la ora 3 dimineaţa a murit”, a explicat, plângând, tatăl bebeluşului.
Acesta a menţionat că a vrut să îl ducă pe copil la Târgu-Mureş sau la Bucureşti dar a fost sfătuit să îl lase la Craiova deoarece bebeluşul nu era transportabil. “În prima noapte a făcut stop-cardiorespirator şi sâmbătă noapte spre duminică încă de două ori. În final a decedat. Suntem terminaţi..”, a mai spus acesta.

“De vină este doctoriţa Iliescu…”
Duminică, cei doi soţi, îndureraţi, pregăteau cele necesare în urma tragediei. Ambii aşteptau ca nou-născutului să i se facă necropsia pentru a şti exact motivul pentru care bebeluşul lor a decedat, după doar zece zile de viaţă. “Văd direct răspunzător pentru moartea copilului meu pe medicul care i-a dat drumul din spital, după naştere. Pe doctoriţa Iliescu o acuz de malpraxis, asta deoarece copilul meu a fost născut sănătos. Nu pot să trec peste faptul că doctorul Pătrăşcoiu a monitorizat sarcina din prima lună şi ne-a asigurat mereu că bebeluşul este bine. A luat nota 9 la naştere. Apoi am fost şi la doctorul Lăcătuşu, când era soţia în luna a opta de sarcină. I-a făcut ecograf şi ne-a spus că fătul era bine. Aşa că nu pot să cred că moare aşa după zece zile, brusc.. Oricum o să cerem o anchetă dar aştept, luni, să intru în posesia certificatului de deces care o să ne clarifice ce a avut copilul”, a declarat tatăl acestuia.
“O acuz pe doctoriţă de malpraxis, deoarece dacă ştia ce are copilul şi nu ne-a spus sau nu a ştiu ce are şi din motivul acesta nu ne-a spus, nu putem să trecem cu vederea o asemenea greşeală. Dacă ne spunea din timp că este bolnav, chiar dacă era grav, cu siguranţă mai aveam timp să facem ceva. Ştiam la ce să ne aşteptăm asta deoarece când am ajuns cu copilul la Craiova doctorii de acolo ne-au zis că acesta era deja compromis total. Noi trebuia să ştim că bebeluşul nostru este bolnav. Că avea o malformaţie, că avea probleme la plămâni, orice.. noi trebuia să ştim iar doctoriţa ne-a ascuns, posibil, ceva, deoarece ceva a existat”, a completat acesta. Şi mama bebeluşului decedat susţine acelaşi lucru. “Dacă doctoriţa Iliescu ştia că, copilul e bolnav trebuia să îmi spună, nu să îmi dea drumul din spital. Eu o consider vinovată pe ea. Dacă îmi spunea din timp ce are copilul poate că încercam să îl duc în altă parte. Nu trebuia să am acum remuşcări că nu am făcut totul pentru el. Stau cu gândul că poate copilul meu era acum în viaţă, că s-ar fi făcut bine dacă îl duceam în altă parte”, a mai declarat femeia.
Aceasta nu se fereşte să o acuze de incompetenţă pe doctoriţa care a externat-o din spital şi să critice lipsa de profesionalism a personalului medical de la Pediatrie.

Doctoriţa Roman: “Doctoriţa Iliescu nu are nicio vină”
Şefa Secţiei de Neonatologie, dr. Camelia Roman, susţine însă că doctoriţa Elena Iliescu nu s-ar face vinovată de nimic care să fi avut legătură cu decesul copilului.
“Ştiu copilul familiei în cauză dar bebeluşul nu a plecat bolnav din secţie. Acesta a stat două zile acasă, în familie, perioadă în care lui i se putea întâmpla orice. Copilul a fost bine mersi, motiv pentru care, după 7 zile, i s-a făcut externarea. Nu ştiu ce să cred. Copilul a avut apoi hipoglicemie foarte mare. Este posibil să fi luat şi o viroză de la cei de acasă. Apoi, după relatările mamei, acesta a fost ţinut nemâncat 15 ore ca să poată fi hrănit doar la sân. Soacra acesteia i-ar fi spus mamei să nu îi dea biberon deloc ca flămând fiind astfel copilul să mănânce la sân. A venit apoi la spital cu hipoglicemie 34, iar la Pediatrie i s-a băgat glucoză ca să i se ridice glicemia. Copilul era activ la noi, dar avea ceva la plămâni, ca o viroză… Vedem însă la necropsie ce s-a întâmplat”, a declarat doctoriţa Roman. “Doctoriţa Iliescu a externat un copilul sănătos dar familia caută probabil, de durere, un vinovat. Nu are doctoriţa însă nicio vină. La noi cât a stat, 7 zile, nu i s-a făcut decât o radiografie iar cinci zile a fost pus pe tratament cu ampicilină. Dar câte nu se pot întâmpla în 48 de ore, mă refer la timpul cât bebeluşul a stat în familie. Îmi pare rău pentru părinţi dar nu cred că doctoriţa Iliescu a greşit cu ceva. Apoi copilul a fost văzut, din câte am înţeles, şi de medicul de familie care l-a declarat sănătos”, a completat Roman care subliniază că subalterna sa este extrem de meticuloasă astfel că verificările repetate făcute asupra copilului ar fi trebuit să bucure mama, nu să o îngrijoreze.

Părinţii caută dreptatea
După cele întâmplate însă, cei doi soţi nu pot sta cu mâinile în sân. Aceştia declară că vor cere o anchetă medicală la Spitalul Judeţean, imediat după ce îşi vor îngropa, cu durere în suflet, copilul. “Vrem să se ştie ce ni s-a întâmplat pentru ca alţi părinţi să nu mai treacă prin ce trecem noi acum”, spun ambii soţi care aşteaptă astăzi să se ducă la Craiova după trupul neînsufleţit al copilului lor. “Era primul nostru copil, nu vă imaginaţi ce simţim…”, au concis cei doi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.