Încă o inimă s-a gripat la CEO! Un salariat de 54 de ani a făcut AVC la serviciu

2550

În timp ce raportul pe 2018 privind starea de sănătate a angajaților din Complexul Energetic Oltenia nu a fost pus încă în discuția Comitetului de sănătate și securitate în muncă, ședința fiind programată în ultima săptămână a acestei luni, la CEO se înregistrează noi victime ale bolilor, care macină sănătatea salariaților companiei. După cei șase morți și trei muncitori cu preinfarct, ieri, Dobai Cristian, în vârstă de 54 de ani, angajat mașinist la Secția Combustibil a SE Craiova II, a suferit un AVC la locul de muncă. Salariatul este pe jumătate paralizat, acesta fiind internat în stare gravă la un spital din Craiova.

Directorul SE, Dan Vasile, a declarat, ieri, la scurt timp după incident, că angajatul sucursalei va primi și un sprijin financiar, conform Contractului Colectiv de Muncă. Acest ajutor implică însă o sumă de 2500 de lei, dacă dosarul său va fi aprobat de Comisia Mixtă, în timp ce un ajutor financiar mai mare ar implica un acord al Directoratului. „Îl cunosc foarte bine pe acest om. Chiar mi-a fost subaltern. Este mașinist la Secția Combustibil. Imediat a fost dus la spital. I-a făcut acel tomograf și i s-a pus acest diagnostic de AVC. Noi, conform Contractului Colectiv de Muncă, oferim sprijin angajaților în astfel de situații. Vom vedea cum evoluează starea lui. Eu sper să fie totul bine. Știu că este conștient, vorbește, recunoaște”, a explicat Dan Vasile.

Zece victime
De un sprijin pentru angajatul, care a sosit luni la serviciu la ora 6.20, iar la ora 7.30, după ce a spus că se simte rău, a suferit accidentul respectiv, a vorbit, ieri, și liderul de sindicat de la SE Craiova II, Ion Vîlceanu. ,,S-a vorbit, inițial, de un anevrism, dar i s-a pus apoi diagnosticul de AVC. Va fi transportat la Spitalul Nr. 3 Craiova, specializat în astfel de accidente vasculare cerebrale. Este membrul meu de sindicat, vom avea grijă de el. Are doar 54 de ani”, a declarat, ieri, pentru Gorjeanul, liderul de sindicat de la Craiova II. Ion Vîlceanu spunea, de asemenea, că personalul centralei este îmbătrânit, media de vârstă fiind 52-53 de ani, sucursala CEO având salariați chiar de 60 de ani. Comitetul de sănătate și securitate în muncă al CE Oltenia este compus din 18 membri din partea administrației, unul fiind directorul adjunct al Medserv Min, 18 din partea salariaților, acesta fiind condus în calitate de președinte de managerul Sorinel Boza. Comitetul, după ce va primi acest raport, va emite decizii obligatorii care vor fi duse la îndeplinire printr-o hotărâre de Directorat.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.