
Vadăr Căldăraru, de 26 de ani, a ieşit joi seara prin oraş împreună cu prietena sa, Lavinia Mogoşanu, de 24 de ani. Însă bărbatul a consumat băuturi alcoolice, lăsând-o pe tânără să urce la volanul autovehiculului, deşi, aceasta nu deţine permis de conducere. Din cauza faptului că nu avea experienţă de şofer, dar şi datorită vitezei, maşina a intrat pe contrasens, a ieşit de pe carosabil şi s-a înfipt într-un stâlp de curent. Bărbatul a decedat pe loc, iar tânăra a ajuns la spital cu leziuni grave. Acesteia i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla şi ea sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul accidentului. Cele două victime nu purtau centură de siguranţă. În prezent se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Dorina C.