În timpul trecut de miezul nopţii…

Doamne, aş sta mai mult la o vorbă cu Tine,
În timpul trecut de la miezul de noapte,
Mă-apasă un gând care se pierde în mine
Şi văd cuvântul ce suspină în şoapte!

Doamne, peste clipe de acorduri deşarte
Doar tăcerea nopţii se-aude cum sună
Aproape de lume, dar, atât de departe
Sunt vrajbele seci care n-au ce să spună!

Doamne, plecai să caut un vis mai aproape
De lacrima care prin visuri suspină,
Simţii depărtarea lăcrimându-mi în pleoape,
Şi roua picurând pe iarbă-n grădină!

Doamne, Te coboară pe a nopţilor cale,
Ca un Judecător al iubirii deşarte,
Aducându-ne-n taină cuvintele Tale
Ce–alungă durerea ivită din moarte!

Doamne, iartă-mă, dacă mă pierd în cuvinte
Ce vor ca să spună mai mult decât mine,
Doar, mă uit înapoi, ca să văd înainte,
Şi-abia desluşesc ce înseamnă mai bine!
VASILE GOGONEA