În urmă cu puțină vreme a fost Ziua Internațională de Eradicare a Sărăciei, reamintindu-le celor interesați de istorie că, la 17 octombrie 1987 în Piața Trocadero din Paris, în prezența unei mulțimi impresionante, a fost declarată o astfel de proclamație, în semn de solidaritate cu victimele sărăciei, violenței și a foametei pe Glob.
Dar, ce este sărăcia? Pe înțelesul tuturor, este fără îndoială, lipsa mijloacelor materiale și financiare necesare existenței ființei umane, în schimb OMS (Organizația Mondială a Sănătății) o definește la raportul dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor și venitul mediu pe cap de locuitor al țării la care se face referire, în cazul de față fiind vorba de România. Altfel spus, ai noștri diriguitori, ar fi trebuit să fi marcat, cel puțin de “ochii lumii” această zi importantă, legată și de Declarația Universală a Drepturilor Omului semnată încă din 1948 și care pe fond face referire la ieșirea individului din umilința de a fi sărac. Din păcate, realitățile vremurilor trecute și prezente ne dovedesc că nu a fost mai deloc așa, dimpotrivă, omenirea este sufocată de sărăcie și umilințe, subnutriție și foarte mulți ‘pribegi” prin terțe zări ale lumii, în căutarea unor minime resurse pentru supraviețuire. Iar această poveste urâtă, se pare că este făr sfârșit și în România, de vreme ce peste 40% din populație este săracă, cu venituri minime, iar circa 35% dintre semenii noștri se numără printre cei care nu au niciun fel de venit, sunt șomeri cu state vechi, apoi bătrâni cu pensii de groază, etc., ajungând în situația de a nu mai avea ce pune pe masă.
Cum au reacționat actualii guvernanți și președintele Iohannis la o astfel de zi, în semn de omagiu și respect”? Păi, lamentabil, căci au tăcut mâlc în păpușoi și se vede treaba că a le promite ceva românilor, înseamnă a nu face nimic, ba mai mult a le tăia și ultimele speranțe privind oarece îmbunătățiri ale condiților de viață, începând cu anul 2017.
Mai degrabă, al de Iohannis, Cioloș, Isărescu și ceilalți din anturajul instituțiilor pe care le conduc, învârt la fiecare lună salarii și indemnizații de lux de zeci de mii de euro, bașca afaceri de multe milioane, mai mult sau mai puțin ilicite, dar fac pe“dracu’n patru” să stopeze orice măsuri care să mai atenueze din necazurile oamenilor. Ei sapă de fiecare dată, cu rea-credință, aroganță, dar și cu o crasă incompetență la temelia ființă națională a poporului, dar au pretenția megalomană de a-i cârmui destinele. Asemenea personaje au ajuns cocoțate la putere pe spinarea oamenilor buni și cinstiți de la talpa țării, dar nu au inimă de români și nu-și servesc poporul, în schimb se fac slujitori în fața străinilor-americani, europeni și care or mai sta la rând să ne dea ordine și să ne umilească, lăsând practic de izbeliște interesele României. Și se întâmplă o astfel de stare de lucruri de 26 de ani, numai că guvernul actual, parașutat de la Bruxelles obedient, și împreună cu “imperatorul” Iohannis au întins și mai mult coarda slugărniciei, fiind mai degrabă o adunătură a cozilor de topor sorosiste care urmăresc să amaneteze definitiv această țară. Sunt, chiar semne îngrijorătoare, venite din exterior, că s-ar pune la cale prin laboratoarele unor cancelarii străine și ale serviciilor, destabilizarea și dezmembrarea României, în vreme ce în interior sub flamura “libertății” noastre și pe fondul unei economii sterpe, același guvern, alături de “prea-cinstitul și înțeleptul” Iohannis, de PNL și USR- formațiuni politice de împrumut, antisociale și discriminatorii, nu fac altceva decât să disipeze și mai mult sărăcia, devenind, după cum vor a ne porunci alții într-o eventuală guvernare, o “hoardă” de sărăntoci și flămânzi în această țară.
Dar, pentru că, România este membru al organismelor internaționale amintite, iată că, “nolens-volens”, guvernul Cioloș a lansat la rându-i un așa-zis pachet antisărăcie, cu o probabilitate de diminuare a sărăciei undeva pe la “calendele grecești”. Mai exact, propunerile de realizare a acestor deziderate vizează între altele: creșterea investițiilor și a ratei de ocupare a forței de muncă, diverse programe de prevenții și facilități în sistemele de învățământ și sănătate (prevenirea abandonului școlar și programe de formare și inserție socio-profesională, creșe comunitare, tichete sociale și acces la grădinițe, ș.a.m.d.). Pe de altă parte, bunăoară, se vorbește hilar și de reducerea emisiei de gaze cu efect de seră și de alte programe aiuritoare care nu au vreo tangență cu eradicarea sărăciei. (“Școală după școală”, “bunicii comunității”, “pensionarii în îngrijirea nepoților”,etc). Și atunci ne întrebăm, sunt astfel de înșiruiri de obiective- măsuri de eradicare a sărăciei, sau cel puțin de atenuare a efectelor acestui flagel social? Cu atât mai mult cu cât, lecturând mai atent pachetul “anti-sărăcie”, îți dai seama că aproape toate măsurile nu fac trimitere la starea jalnică a economiei României, de unde practic se poate vorbi, ori ba de diminuarea sau sporirea venitului beneficiarului social, raportat și la creșterea permanentă a prețurilor pe varii produse și utilități individuale sau colective.
Însă, haideți să vedem ce ne mai spunea realitatea în România, conform statisticilor, între altele: unul din cinci români care lucrează cu normă întreagă se confruntă cu sărăcia și asta, fără a reaminti rata în ascesiune a șomajului, dar și faptul că peste trei milioane de cetățeni români au luat calea străinătății, exact din motivele mai sus expuse. În plus, actualul guvern și președintele Iohannis, refuză cu încăpățânare și o creștere a salariilor în domeniile de bază ale societății- sănătate, învățământ, administrație publică,etc, deși România se află la coada statelor UE, în privința veniturilor salariale din domeniile, public-privat, ceea ce înseamnă de fapt sărăcie. Iar pachetul anti- sărăcie propus de acest guvern nu înseamnă altceva și în astfel de condiții, decât aceeași sărăcie, dar livrată la un pachet ceva mai colorat și mai dichisit ambalat. Și încă ceva, din cota PIB-lui României angajaților le revine o cotă de sub 40%, diferența de 60% intrând in buzunarele companiilor, cu precădere străine, ceea ce nu se întâmplă în alte state ale UE, unde fenomenul este taman invers. După cum, o impozitare progresivă, în funcție de venituri ar fi mult mai benefică decât impozitul unic de 16%, însemnând, chiar și într-o mică măsură o diminuare a sărăciei în țara noastră. Apoi, situația actuală (perspectivele sunt la fel sumbre!) mai reliefează un aspect destul de grav și anume, mulți tineri din România sunt din start șomeri de meserie, statisticile vorbind despre peste 95.000 de tineri, care în prezent nu au o ocupație (fără a fi luat în considerare exodul altor zeci de mii de tineri, în căutarea unui loc de muncă în străinătate?!), reprezentând o rată a șomajului de peste 23% la nivelul acestui segment al populației din țara noastră.
Or, din păcate, politicile guvernamentale, nu de acum, ci de peste 26 de ani și în această privință au fost catastrofale, referindu-ne în principal la nereformarea sistemului de învățământ, deopotrivă, multe instituții de învățământ preuniversitar și superior, oferind după absolvirea tinerilor, mai degrabă șomaj la ”pachet”. Iar dacă unii angajatori se plang de lipsa forței de muncă, dar și tinerii care nu-și găsesc o slujbă, înseamnă fără îndoială, calitatea slabă a absolvenților, dar și faptul că sistemul de învățământ nu este ancorat în realitate, necorelând studiile și calificările cu cererile de pe piața muncii. O astfel de situație, nu poate avea decât un impact negativ, în special asupra economiei, care se dezvoltă ‘sublim”, dar lipsește aproape cu desăvârșire. De altfel, greu românii și autoritățile statului, au dovedit că se acomodează cerințelor, în plus cea mai mare dramă a României este lipsa unor conducători adevărați, care să poată și să vrea a ține cu poporul, cu interesele țării, ci nu în postura de obedienți a unor scopuri mârșave străine. Căci deja România a devenit o semicolonie și este jefuită sistematic de către tot felul de ticăloși din afară și dinlăuntru, adeseori sub protecția și chiar a implicării unor instituții ale statului român, cu precădere ale organelor de anchetă și justiție. De o bună bucată de vreme se vorbește de creștere economică, iar tehnocrații parașutați de la Bruxelles ne mai anunță că în18 ani PIB- ul României a crescut cu peste 300% și pe cap de locuitor de 4 ori, începând cu 1996 încoace. Numai că totul este o minciună, de vreme ce puterea de cumpărare a populației scade continuu, sau altfel spus trăim din împrumuturi și amăreșteanul este mereu cu buzunarele goale.
Este adevărat că unii trăiesc bine, chiar foarte bine, dar cine sunt aceștia? Mulți dintre ei sunt exact cei care au jefuit cu sălbăticie țara, averea, resursele și patrimoniu economic național. Or, astfel de indivizi, sunt încă bine- mersi, în libertate și cu conturile doldora, recuperarea pagubelor aduse statului român fiind infimă, în schimb, avem parte de circ mediatic cu zornăit de cătușe cât cuprinde și doar cu plevușca la pușcărie. Acum, suntem într-o altă campanie electorală și iarăși politicienii se întrec în promisiuni care de care mai colorate, mințind și manipulându-i din nou pe români. S-a dat și o lege în Parlament pentru majorări salariale și de pensii, începând cu anul viitor, numai că cioloșiștii și iohanniștii liberali se opun cu cinism, chipurile, s-ar da peste cap deficitul bugetar, iar stăpânii de la Bruxelles ne-ar trage de urechi pentru cele câteva procente date în plus la retribuția cadrelor medicale și didactice, în administrație sau la pensii. Păi, dacă-i creștere economică și venituri în plus la buget, atunci nu trebuie distribuită și o cotă-parte din bănuți si pentru supraviețuirea populației, năpădită în continuu de creșterea galopantă a prețurilor și de alte griji și nevoi, alimentate chiar de cei care conduc cu atâta netremnicie și cu rea-credință România? Mai mult decât atât, este tot mai evident că al de Klaus K. Iohannis, Cioloș și trepădușii lor de la guvernare nu țin cu poporul român și nu-i apără interesele, în schimb se manifestă pe față a fi ”pioni” pentru jocurile străinătății, gata-gata să se fac slujitori în orice moment și la orice strănut venit dinspre stăpânirea folosului Occident și a “prea-înțeleptei” cârmuiri de la Casa Albă.
Și să încheiem cu un studiu de caz, sau mai exact trăim astăzi mai bine, făcând și o mică demonstrație: în 1989, salariu minim brut era de circa 2250 de lei, iar un ziar ne costa 0,50 lei, astăzi vorbim de o retribuție minimă de 1200 de lei, dar un ziar costa 1,5 lei. În acele vremuri hulite de propagandă capitalistă, cetățeanul român avea asigurat locul de muncă, primea locuință gratuită și, de asemenea, i se ofereau aproape gratis concedii de 12-18 zile în stațiuni balneo-climaterice, plus multe alte facilități. Astăzi, totul se plătește oriunde și pentru orice, iar dacă ești sărac și bolnav stai și îți chinui zilele, pentru că a merge la vreo stațiune, chiar și pentru câteva zile, te costă enorm (de unde bani?), cât despre asistență și tratament medical corespunzător nici nu poate să fie vorba pentru omul de rând. Și astfel de exemple, pot continua, pentru că astăzi în România, hoții și ticăloșii fac legea, ei trăiesc în lux și desfrâu, în vreme ce marea majoritate a românilor, trăiește tot mai greu în țara lor, ba au ajuns, la disperare de atâta sărăcie, sau să rânească după alții prin străinătățuri. În cel mai bun caz o fac după “boierii” prea-mânjiți din actuala societate românească. Și atunci, despre ce vorbim, din nefericire, stând mereu la coada Europei, așteptând zadarnic adevărata democrație, statul de drept și bunăstarea în România, care iată, lipsesc aproape cu desăvârșire?
Vasile Irod
