In memoriam – Navigând spre întunecatul port îndepărtat

1846

Poeta Mariana Popeangă Cornoiu a încetat din viaţă. Cunoscută publicului iubitor de poezie, numele său apărând sistematic în publicațiile locale, participantă la viața literară și culturală a orașului și nu numai, făcând parte activ la Cenaclul “Columna” și nelipsită de la manifestările organizate de Biblioteca Județeană “Christian Tell” din Târgu-Jiu, Mariana Popeangă Cornoiu a descifrat pentru noi limba naturii și ne-a cântat triumful vieții-râu dăruită nouă, dar, ce trist … navigând spre întunecatul port îndepărtat. Prin versul său, poeta a oprit scurgerea timpului, a oprit clipele, însă pe 10 februarie 2019 destinul l-a oprit definitiv pe al său, dându-i direcţia “navigării spre întunecatul port îndepărtat”. Carpații, simbol al veșniciei, vor rămâne aici, “Lacrima stelei” va cădea mereu, vor arde “Făclii în templul tău, Eternitate”, iar doamna Mariana Popeangă Cornoiu va fi lângă sora sa şi lângă părinții Dumitru și Paraschiva. Nostalgia versurilor a născut-o pentru noi din “sentimentul muririi în fiecare clipă câte puțin, din sentimentul efemerității omului în raport cu eternitatea, fiecare om având un timp al lui cu care pornește în cursă de când se naște. Omul însă greșește direcția alergând spre nimicul din care a venit.’’ Sunt cuvintele poetei. Ne-a reunit de Ziua Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie, început de an 2019, să lansăm volumul de versuri “Gânduri în trei rânduri” , apărut la Editura “Tipo Moldova” spre a înţelege, dacă mai era nevoie, că are o relaţie esențială cu timpul, natura şi iubirea, că şi-a găsit identitatea lăuntrică fără întrebări tulburătoare raportându-se la natura înconjurătoare, la…stele, că își cunoaște rostul “ontologic” şi are răspunsuri concrete primite de la tămâioare, lăcrămioare, lalele, crizanteme, trandafiri, stele, soare, lună, câmpul înflorit, dar și de la câmpul gol al toamnei. Toată natura dovedește empatie și simpatie față de frumoasa poetă ce o cunoaște, la rândul ei, dintotdeauna. Mariana Popeangă Cornoiu nu a “zămislit” numai triunghiuri de cocori având rădăcini poate triunghiul altarelor dacice Cetățeni-Dragoslavele-Nămăești, ci a zămislit o viață, pe fiica ei, Georgiana, a dat numele şcolii “Voievod Litovoi’’, a luminat minţile copiilor gorjenilor alături de surorile sale. Din luminile naturii și umbrele tristeții și dorului autoarei străbate întrebarea sa dintotdeauna – Mariana Popeangă Cornoiu -rămâne nemuritoare sau devine nemuritoare? Este nemuritoare. “Adevărul Operei în poezia minimalistă a Doamnei Mariana Popeangă Cornoiu’’ este eseul introductiv al domnului prof.univ.dr. Ion Popescu-Brădiceni. Poetul ne asigură că “terţinele vor rima în rândurile întâi şi al treilea, câteodată “uşile-nchise’’ vor găsi dincolo de ele “ poveşti şi vise”, fanteziile se vor elibera de obsesii şi vor remodela în continuare nuclee vulcanice’’, răcite însă pentru Doamna Mariana Popeangă Cornoiu de gerul dispariţiei. Alţi tineri vor gândi dual. Între dincoace şi dincolo, în infinit, poeta şi poemele sale cu intelectualism şi siguranţa de sine aristocratică, cu prudenţa ce cenzurează emoţiile, şi-a câştigat, miraculos, Nemurirea în matca/ matricea/ unei tulburătoare distincţii, fecunde intuiţii. Cu o identitate auctorială făurită pe tărâmul unei experienţe de creatoare lirică îndelungată, Mariana Popeangă Cornoiu are ezitări fireşti, dar şi sclipiri de diamante transretorice: “suveica vieţii / năvăleşte cocleţii – / scriind poeţii”; “mărgăritarul/ neştiut înfloreşte/ nisip în scoică”. A trăit întru Poezie, ca într-o confesiune ardentă şi înlăcrimată printre tăceri smerite, iar mediul său profesional, printre copii, a ajuta-o la găsirea unei forme/ formule originale păstrând în valorile imaginative şi sensibile spontaneitatea copiilor. Virtutea asumată a scrisului, cu înţelepciune ne-a demonstrat încrederea doamnei Mariana Cornoiu într-o Eternitate categorică. Va rămâne o ”pasăre rară/ încuibată în suflet – tristeţe amară”. Mariana Popeangă Cornoiu şi al său eu liric sensibil şi visător în lumea fără margini a explorării cu tandreţe a Naturii şi a Iubirii zămislind “gânduri în trei rânduri”. Limba română, definită magistral de poetă drept “dor pus la păstrare, o sfântă moștenire din lacrimi adunată de la cei ce n-au avut timp de plâns” va rămâne “zâmbet și lumină pentru cei care-or să vină”, dar va fi mai tristă pentru dispariţia unei fiice dragi. Tămâioare, lăcrămioare, lalele, crizanteme, trandafiri, stele, soare, lună, câmpul înflorit, dar și câmpul gol al toamnei vor simţi absenţa sinusoidelor gândurilor poetei, iar cuvintele noastre simple vor reuși să “doară”. Dintre galaxii Mariana Cornoiu privește de acum învingând spațiul, numără cele trei petale ale trifoiului, ascultând cum „cresc aburii primăverii cu trei aripi”.
Victoria Stolojanu-Munteanu

1 COMENTARIU

  1. Paroxism
    (In memoriam Mariana Cornoiu)

    M-am îmbrăcat de înmormântare.
    Uneori mă opream să-ți aud gândurile,
    mai ales cele fără somn,
    sau atunci când te privea revărsatul de zori
    printre flori
    ascultându-te dincolo.
    Poate că odată, voi înțelege ce s-a întîmplat
    cu povestea ta neobișnuită din ziua de dinainte de
    ieri
    când m-a trezit în zori,
    ca o strânsoare în jurul gâtului,
    invitația ta blândă la reculegere,
    parcă fără părere de rău,
    într-un joc al tăcerii.

    Și dintr-odată a început să plângă iarba
    pe acolo pe unde o ascultai cum crește.
    Fără să te văd
    m-ai făcut să simt că-mi lipsești,
    și cu fiecare zi, tot mai mulți,
    și mai caut un motiv să trăiesc,
    încă unul…
    La naiba cu moartea.
    Doar de dragoste.
    Și atât.
    Și de câmpiile verzi, de ploi,
    de vise, de noi.

    Am început să mă îmbrac de înmormântare
    și te-am așteptat ca pe Regina din Saba.

    Eli Gîlcescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here