În județul nostru se află prima peşteră electrificată din ţară

258

Puţini dintre conjudeţenii noştri şi numai cunosc faptul că Peştera Muierilor, aflată în extremitatea nord-vestică a judeţului, în nordul comunei Baia de Fier, este prima cavitate electrificată din ţară. În plus unele formaţiuni existente aici (este vorba despre compusi de dahlit) sunt foarte rare putând fi întâlnite în doar 3 cavităţi la nivel naţional.

Deşi dovezile privind locuirea peşterii datează din paleoliticul inferior primele informaţii cu adevărat ştiinţifice despre cavitate aparţin reputaţilor muzeografi gorjeni Al. Ştefulescu şi I. Moisil culese în anul 1894. Geologul Gh. Munteanu-Murgoci publică în anul 1898 un studiu privitor la formele şi fenomenele de eroziune din Carpaţii Meridionali unde este menţionată şi trecută pe hartă Peştera Muierilor. În anul 1929 doi speologi francezi colaboratori ai renumitului Emil Racoviţă fac primele cercetări asupra faunei peşterii, cu această ocazie descoperind două noi specii de coleoptere carnivore.
Explorarea şi cercetarea în profunzime a peşterii s-a făcut în perioada 1951-1955 când a fost cartografiat întregul etaj superior şi o parte din cel inferior. Atunci a fost găsit un adevărat cimitir de urşi de peşteră (183 resturi fosile), precum şi resturi de lei de peşteră. Tot în timpul explorărilor din acea perioadă a fost descoperit un craniu şi alte resturi fosile. După studierea cu atenţie s-a ajuns la concluzia că acestea aparţin unei femei cu vârsta între 40-50 ani care ar fi trăit acolo în urmă cu aprox. 30 000 de ani.
Primele cercetări asupra formaţiunilor de peşteră existente au fost efectuate în anul 1954 de către I. Viehmann. Bogăţia de forme şi fenomene existente a determinat declararea de către CMN în anul 1955 a peşterii monument al naturii. Cavitatea a fost electrificată în anul 1963 suferind pe parcursul timpului mai multe reamenajări ultima cu trei ani în urmă. Peştera Muierilor are galeriile polietajate dispuse pe trei nivele, un al patrulea nivel fiind bănuit, dar, din păcate, nu a fost descoperit. Dacă în etajul superior (în lungime de 1200m dintre care aprox. 700m deschişi vizitatorilor), temperatura medie este vara de aprox.13 gr C, iarna scăzând până la 9-10gr C, în etajul inferior aceasta este mai scăzută cu 2-3 gr.C. Nivelele inferioare ale peşterii sunt declarate rezervaţii speologice, accesul în ele nefiind permis vizitatorilor.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here