În Gorj se construiește tot mai mult

1406

Tot mai multe locuințe se construiesc în județul Gorj. În primele zece luni ale anului 2019 s-au eliberat 480 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, înregistrându-se o creştere cu 6,9% față de perioada corespunzătoare a anului 2018.
Potrivit datelor oficiale, numărul autorizațiilor de construire pentru locuințe eliberate pentru mediul rural, în perioada 1 ianuarie-31 octombrie 2019, a reprezentat 55,8% din totalul autorizațiilor, fiind în creştere cu 8,1% față de aceeași perioadă a anului.
Totodată, în județul Gorj, în luna octombrie 2019, s-au eliberat 54 de autorizații de construire, înregistrându-se o creştere cu 12,5% față de luna septembrie 2019 și cu 31,7% față de luna octombrie 2018.
„Ponderea autorizațiilor pentru construirea de clădiri rezidențiale din zona rurală a fost în luna octombrie 2019 de 46,3% față de 63,4% în luna octombrie 2018. Comparativ cu luna iulie 2019, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut în zona urbană cu 93,3%, iar în zona rurală a scăzut cu 3,8%”, se mai arată în documentele Direcției Județene de Statistică.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here