Pandurii s-a impus pe terenul lui ACS Poli Timișoara, scor 3-1. Gorjenii au deschis scorul după jumătate de oră prin George Țucudean. Atacantul a marcat chiar la debutul său în formația lui Grigoraș.
Bănățenii au egalat în minutul 54 prin Elek. Fotbalistul lui ACS Poli a înscris după un corner executat de Croitoru. În minutul 74, Neagu primește cartonașul galben pentru un fault în careu la Buijs și Obodo execută lovitura de pedeapsă. Scorul final a fost stabilit în prelungirile partidei de Munteanu, care a înscris simplu, la colțul lung.
Până acum, echipa lui Grigoraş a strâns patru puncte și a urcat pe locul I.