La fel ca incursiunile din primăvară dorind să văd, dacă la nivelul comunităţilor locale se mai aruncă pe malurile apelor, ori prin păduri resturi ale activităţilor umane, am parcurs şi acum în toiul verii mai multe trasee din judeţul nostru.
Unul dintre acestea a fost (profitând de şoseaua asfaltată) cel care uneşte Târgu- Cărbuneşti de Ţicleni. Drumul străbate un teritoriu de un pitoresc aparte parcurgând
pădurea trecând prin Măceşu pentru a ajunge la final în oraşul petroliştilor gorjeni. Am fost plăcut surprins să constat că locurile erau într-o stare curată (inclusiv refugiile pentru maşini) la ora trecerii mele pe acolo neîntâlnind deja cunoscutele (şi omniprezentele ca să 
fiu un pic răutăcios) grămezi de moloz ori resturi menajere cum am văzut cu generozitate prin alte locuri. Şi drumul spre Târgu-Jiu mai bine zis porţiunea ce o străbate în perimetrul Pădurii Botorogi mi s-a părut a fi curat. Ca să nu mai vorbim de faptul că însăşi pădurea este declarată arie protejată, dacă nu mă înşel, unde cresc chiar plante ocrotite de lege. În
această perioadă întreaga zonă are un farmec aparte. Natura ce se află la apogeul dezvoltării sale în contradicţie cu lăstarii ori plante verzi (ce se căznesc ca să-i spunem aşa) să iasă la lumină, florile crescute din stratul gros de frunze de stejar ce la nivelul solului acţionează după cum mi-a spus un biolog ca un veritabil îngrăşământ natural şi, nu în
ultimul rând, vietăţile ce se strecoară timid prin luminişurile pădurii de stejari impresionează plăcut ochiul. De multe ori presaţi de grijile cotidiene trecem prin locuri ca acesta fără să le dăm importanţă şi este păcat pentru că tocmai acestea funcţionează ca veritabili plămâni verzi ai zonelor şi de ce nu ai întregului Mapamond. Dar (şi pentru că la noi românii aproape totdeauna trebuie să fie un „dar”) odată cu ieşirea din pădure şi apropierea de civilizaţie semnele umane încep să apară. Este impetuos necesar spunem noi ca membrii comunităţilor locale (nu numai de aici căci fenomenul nu este singular)să 
cunoască faptul că deversarea la întâmplare a resturilor din gospodării la întâmplare nu mai este demult un fapt acceptat. Pentru că toate aceste operaţiuni se fac numai în baza unor programe ori proceduri bine puse la punct ce caută ca impactul asupra ecosistemelor ori factorilor ambientali să fie cât mai redus. Să nu mai vorbim despre amenzile ce se dau pentru neconformităţi şi care se plătesc până la urmă din bugetele locale, bani ce ar putea fi folosiţi mult mai eficient în acoperirea altor nevoi ale locuitorilor. Şi „colac peste pupăză” cum zice olteanul refacerea ambientelor cu cheltuielile de rigoare (deloc neglijabile) cad tot pe spinarea poluatorului. Vorba aceea (care în ziua de azi a devenit un veritabil principiu) „poluatorul plăteşte”.
Mugurel PETRESCU
Desi se vorbeste de padurea din Botorogi,satul meu natal,imaginile postate sunt de pe traseul Vacarea-Tarculesti.Poate e timpul sa fim oameni corecti si realisti(adica democrati).
Stati sa va explic, pana vara aceasta padurile despre care vorbiti colcaiau de gunoaie, de la resturi menajere, instrumente de renovari pana la seringi si ace si pungi de perfuzii si fiole! Noi tinerii din sate ne-am unit si am mers in fiecare zi cateva ore la strans de gunoaie pe care le am dus la groapa de gunoi, a fost ceva voluntar sustinut material de noi( manusi, saci menajeri, benzina , masina de transport, etc) a fost o actiune si usor educativa, bucuria cea mai mare fiind ca in proportie de 80% voluntarii au fost tinerii din Bratuia si Lazu care din proprie initiativa au pus piciorul in prag si au curatat zona, era un dezastru inainte… speram sa tina tot asa… la anu oricum ne mobilizam iarasi daca o fi nevoie! 😉