sport cu 150 de locuri. Acestea vor fi amplasate lângă sediul primăriei, pe un teren viran. Construcţia a început deja, investiţia ajungând, în total, la aproximativ 44 de miliarde de lei vechi.”În prezent se lucrează la o bază sportivă tip UEFA, cu teren de fotbal, pistă de sărituri, vestiare, duşuri şi tot ce mai trebuie”, a declarat Ion Ciocea, primarul comunei Bustuchin. Acesta estimează că lucrările se vor finaliza în jurul datei de 1 octombrie. „Lucrările au început deja, vom termina destul de repede”, a completat primarul. Investiţia pentru această bază sportivă ajunge la aproximativ 8 miliarde de lei vechi. Comuna Bustuchin s-a aflat a cincea pe lista cererilor de finanţare declarate eligibile în cadrul programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural, în ordinea descrescătoare a punctajului acordat, reuşind să obţină 90,57 puncte.