În arest pentru furt calificat

502

Un tânăr de 29 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns în arestul IPJ Gorj după ce a sustras mai multe scule electrice din incinta unei societăţi comerciale din municipiu.
Tânărul a fost prins de agenţii de pază ai societăţii comerciale respective chiar în timp ce încerca să plece cu bunurile furate. Totul s-a petrecut în Ajunul Crăciunului. „La data de 24 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi despre faptul că agenţii de pază de la o societate comercială din localitate au identificat o persoană în incinta obiectivului pe care îl păzeau. În urma verificărilor efectuate de poliţişti a fost identificat un tânăr, de 29 de ani, din localitate, care ar fi sustras mai multe scule electrice din interiorul incintei respective. La data de 28 decembrie, suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat”, a anunţat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a autorului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.