Deseori, când pierzi persoane dragi, nu înțelegi rațiunea acestui fapt, dacă ar exista vreun soi de explicație pertinentă… Însă, eu am pierdut oameni scumpi culminând cu scumpa mea mamă, Voicu Maria, și încerc să îmi alin durerea cu o scurtă povestire: Se spune că Dumnezeu a fost întrebat: Doamne, de ce mor mereu persoanele cele mai bune? Iar acesta a răspuns: Dacă tu mergi în grădina cu flori iei pe cele mai frumoase sau pe cele urâte? La aceste cuvinte cu tâlc mă gândesc și când pronunț numele domnului profesor Antonie, așa cu îl numea doamna profesor Elena Roată născut, iar nu făcut. Am absolvit Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, în anul 2007, și am avut plăcerea ca în clasele a IX-a și a X-a să îl avem profesor de fizică pe acest om minunat. De aceea, acum când se împlinesc șapte ani de când a decedat, se cuvine să ne oprim câteva momente și să ne gândim la dumnealui. De cum l-am cunoscut, am știut că ne va fi ca un părinte și că ne va bucura orele, determinându-ne să înțelegem mai bine tainele acestei materii. Cravata imprimată cu figura lui Albert Einstein, zâmbetul cald și bun, precum și răbdarea la care făcea apel pentru a ne captiva în mrejele studiului revin proaspete în memorie. Am citit cu emoție paginile operei Ca ieri și azi și l-am regăsit pe domnul profesor Antonie, ca pe un profesor model, un om de o adevărată omenie și un familist convins. Domnule profesor, noi, elevii dumneavoastră nu vă vom uita! Aș încheia tot cu o afirmație a doamnei profesor Elena Roată- față de care am profund respect: Să aveți lumină, drag și unic profesor Bebe Antonie, câtă lumină ați dăruit!
prof. Pânișoară Elena Ștefania
