Împroprietărire în buricul Târgului! Flic-flacuri în CL pentru nevasta afaceristului Zidărescu

3859

Consilierii locali de la PSD au propus spre aprobare în ședința de luni a organismului de conducere municipal vânzarea a 40 mp de teren, situat pe fosta stradă Oltenița, chiar lângă Facultatea de Drept. Terenul ar trebui să fie dezmembrat, afectând atât o clădire a Edilitara Public, cât și clădirea în care funcționează Asociația Nevăzătorilor Gorj. Practic, dacă CL acceptă și aprobă acest proiect, fără să scoată terenul la licitație, familia de afaceriști Zidărescu, care deține deja două clădiri, una cu ieșire spre strada Victoria și cealaltă spre Bulevardul C-Tin Brâncuși, ar avea a treia ieșire spre fosta stradă Olteniței.

Mihai Zidărescu, patronul de la Mondial, a discutat în aceste ultime zile cu mai mulți consilieri locali, în intenția de a-i convinge să aprobe proiectul, în sensul ca firma soției să ocupe terenul situat în spatele Facultății de Drept.
O parte dintre consilieri au acceptat, deși se știa că solicitantul nu este un apropiat al PSD.
Afaceristul a încercat să le explice aleșilor locali că este nevoit să reamenajeze imobilele aflate în proprietate, firma urmând să își edifice pe o parte din teren locuri de parcare în regim privat.
Mai mult, faptul că aceste clădiri deținute sunt un pericol și un focar de infecție, motiv pentru care trebuie reabilitate urgent, bucata de teren solicitată ajutând acest proces.Este foarte interesant că și aleși ai PSD au decis să accepte să îl sprijine pe Zidărescu, deși nu demult blamau relația acestuia la vârful Primăriei Târgu-Jiu.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here