Apropiata împlinire a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon (4 iunie 1920) încinge și mai mult spiritele separatist-revizioniste și jocurile perfide ale Budapestei, iar sub bagheta controversatului premier Viktor Orban acționează și liderii formațiunilor politice din Transilvania, care fac front comun printr-o așa-zisă rezoluție prin care solicit autonomia teritorială a ,,Ținutului Secuiesc”. Și din acest motiv tembel sunt organizate în lanț acțiuni și manifestări provocatoare anti-românești, procedând la fel și cu statele din zona central-est-europeană, legându-le tot de obținerea autonomiei comunităților maghiare din astfel de țări învecinate Ungariei. Iar în acest sens, este bine să facem doar o singură referire și anume, ,,inițiativa” guvernului de la Budapesta de a inaugura, cu ocazia împlinirii celor 100 de ani de la semnarea tratatului mai sus amintit, un monument ce va purta pe frontispiciu ,,Memorialul Trianon”. Construcția amplasată în apropierea clădirii Parlamentului ungar va însuma mai multe elemente constitutive, dar în principal un bloc de granit și cu o flacără eternă pe mijloc, apoi pe doi pereți ai rampei de 100m lungime, urmând să fie inscripționate peste 10 mii de localități ale ,,Ungariei istorice”, printre ele figurând și Kolozsvar, adică Cluj-Napoca. De asemenea, în aceeași notă a revizionismului maghiar se înscriu mereu declarațiile liderilor de la Budapesta, între alții amintindu-l aici pe Zsolt Nemeth, președintele Comisiei pentru afaceri externe în Parlamentul de la Budapesta. Acesta a făcut la Washington, cu puțină vreme în urmă, o declarație în cadrul adunării comunității maghiarilor din America, vorbind despre ,,importanța unificării națiunii maghiare dincolo de granițele Ungariei” și promitea ca autoritățile de la Budapesta își vor da toată silința pentru împlinirea scopului propus.
În același timp, pe lângă declarațiile și acțiunile menite să creeze iluzii nostalgice în rândul etnicilor maghiari din Transilvania, guvernul de la Budapesta desfășoară și o aprigă ofensivă economică, subvenționând din fondurile Ungariei și chiar din cele primite de la UE, pe acei fermieri din vestul României care se adresează și depun cereri în limba maghiară către guvernul ungar. Cu precădere este vizat așa-zisul Ținut Secuiesc, dar cu o preocupare într-o viitoare etapă și pentru celalalte zone, prin așa numitul program de dezvoltare economică transilvăneană. Dar nu numai atât, pentru că autoritățile ungare alocă sume importante și pentru bisericile romano-catolice și reformate din Ardeal, sprijinindu-le să facă tot felul de achiziții mobiliare și imobiliare, fără îndoială, din aceleași motive de separare și autonomie etnico-religioasă. Iar în tot acest context și UDMR-ul joacă și cartea propriilor interese, vizavi de celelalte entități politice maghiare din Transilvania, pe de o parte să se constituie într-o balama politică în Parlamentul României pentru a obține prin metoda pașilor mărunți avantaje etnice, răspunzând ca răsplată la jocurile perfide pe care Viktor Orban le derulează în direcția autonomiei ,,Ținut Secuiesc”, dar nu numai. Pe de altă parte, din aceleași interese etnice și mai cu seamă politice, se face sluj în fața acelorași stăpâni de la Budapesta, pentru a primi în plus de acolo și micile “fărâmituri” financiare pentru comunitatea maghiară din România, cu precădere din Transilvania, mai exact pentru a cumpăra bunăvoința electoratului maghiar. Numai că, din păcate, dacă udemeriștii își ating obiectivele politice, nu același lucru se întâmplă cu cetățenii de etnie maghiară în privința calității vieții, câtă vreme lipsește un proiect major și realizabil de dezvoltare economică a zonelor locuite de aceștia. Or de aici se pot trage și concluziile în sensul că liderii maghiari de la Budapesta și cozile lor de topor – UDMR, PCM, PPMT încă cu iluzia nostalgică a Ungariei Mari, pedalând și în contextul împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon pe aceleași vechi și perfide manifestări și provocări revizionist-șovine, antiromânești. Ei nu se împacă cu ideea că Transilvania este eternul nostru românesc, cu multi-secularele ei vetre strămoșești – Țara Oașului, Țara Zarandului, Țara Moților și Țara Pădurenilor, Țara Hațegului și Țara Făgărașului, Țara Bârsei și Mărginimea Sibiului, șamd. După cum, aici în Transilvania s-a format Regatul Dacilor, avându-și capitala la Sarmisegetuza-Regia și unde există pretutindeni numeroase dovezi ale continuității populației de limbă daco-română, după retragerea administrației romane din anul 271 d.Hr.(e.n)
De asemenea, în pofida tuturor vicisitudinilor istorice ale acelor îndepărtate vremuri, Transilvania chiar dacă la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în componența Imperiului Habsburgic, aceasta a reușit să rămână un voievodat autonom și ceva mai târziu ca Mare Principat autonom, condus direct de împăratul de la Viena. Numai că, pe fondul crizei și marilor nemulțumiri ale popoarelor aflate în interiorul granițelor imperiale, s-a procedat o altă reorganizare teritorială. Or, în noile condiții administrativ-teritoriale, mai exact ale dualismului austro-ungar, Transilvania avea să fie încorporată teritorial, în anul 1868, Ungariei. Adică se procedase la o înțelegere duală, ilegală și samavolnică, între Austria Imperială și Regatul Ungariei, ceea ce avea să marcheze o perioadă întunecată și tristă pentru românii din Transilvania, încheindu-se în timp după 50 de ani, odată cu înfăptuirea actului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. A fost o perioadă relativ scurtă de stăpânire a Ungariei asupra Transilvaniei, dar extrem de grea și apăsătoare asupra românilor de aici, între altele și prin declanșarea procesului de maghiarizare forțată, de mari constrângeri sociale și pauperizare a populației de genă românească. Situația avea să se schimbe radical, înspre bine, după semnarea Tratatului de la Trianon, în urma căruia Transilvania – pământ românesc a intrat în spațiul de unitate și suveranitate a României reîntregite, reamintind aici în primul rând, redarea drepturilor strămoșești și împroprietărirea familiilor sărace, a orfanilor și veteranilor de război, în baza Legii agrare din 28 iunie 1921.
Din păcate, avea să izbucnească și al Doilea Război Mondial (1939-1945 ), în timpul căruia pe axa de alianța Germania hitleristă – Italia fascist – Ungaria horthystă, i se impunea României printr-un arbitraj condamnabil, Diktatul de la Viena (30 august 1940) care însemna un rapt teritorial din trupul Transilvaniei în favoarea Ungariei. Mai exact, era cedată o suprafață de 43.493 kilometri pătrați, cu o populație de 2.667.000 locuitori, majoritatea români, urmând de aici încolo o dramă cumplită pentru românii transilvăneni și fără nicio îndoială pentru unitatea de neam și de țară a poporului român. Au fost comise crime în masă sub ocupația hortystă asupra populației românești, amintind dintre multe altele localitățile: Ip, Trăznea, Moisei, Sărmașu, Hida, Ciumarna, Nusfalău, Luduș, Huedin, Mureșul de Câmpie, Prundul Bârgăului, etc. Erau folosite inclusiv grupările paramilitare în producerea unor astfel de constrângeri și represalii publice, cu atât mai mult cu cât se forța maghiarizarea românilor din zona ocupată a Transilvaniei. În același timp s-a acționat brutal și pentru deportarea și chiar exterminarea evreilor, mulți dintre ei trimiși în lagărele de concentrare de la Auschwitz-Birkenau. Din fericire Germania hitleristă, în urma ofensivei și loviturilor tot mai puternice din partea statelor aliate, antihitleriste, a fost obligată să-și recunoască înfrângerea și să capituleze, în aceeași situație fiind puse Italia și Ungaria (dec. 1944 – mai 1945). Firește, aveau să urmeze tratativele de pace și bineînțeles încheierea celei de-a doua conflagrație mondială, derulându-se în perioada 29 iulie -15 octombrie 1946 Conferința de Pace de la Paris, urmată de încheierea Tratatului de Pace, la 19 februarie 1947. Astfel, s-a decis nulitatea Diktatului de la Viena și România primea înapoi Transilvania de Nord-Vest, teritoriu care revine la patria-mamă, în schimb pierde Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța care nedrept și samavolnic au intrat în componența Uniunii Sovietice. Au fost totuși momente dificile, deoarece se punea și problema constituirii unei federații pe teritoriul României, iar sovieticii condiționau retragerea controlului lor de pe teritoriul Transilvaniei și retrocedarea acesteia către România, cu instaurarea la București a unui guvern procomunist. Și astfel administrația civilă românească s-a reinstalat abia după 6 martie 1945, adică în urma formării guvernului Petru Groza.
Așadar, se hotărâse nul și neavenit Diktatul de la Viena și în același timp restabilirea administrației civile românești pe întreg teritoriul României. Momentul avea să fie marcat printr-o ceremonie publică la Cluj, în 13 martie 1945, la care a participat și regele Mihai, ovaționat de cei peste un milion de români, participanți la această mare adunare populară. Altfel, cum mai spuneam, Transilvania, eternul nostru pământ românesc revenea la Țara-mamă, încetând odată cu aceasta și teroarea hortysto-fascistă în Transilvania, care atinsese cote inimaginabile, foarte mulți români fiind uciși în chinuri groaznice, încât până și unele ziare ungurești ale vremii, dar și istorici maghiari cu vederi democratice relatau și condamnau astfel de cruzimi barbare. Dar cum în ciuda dreptății și adevărului istoric, al actelor internaționale definitorii (vezi Tratatul de la Trianon(1920) și Actul final de la Helsinki(1975) pentru legitimitatea actualelor granițe statale, iredentismul maghiar nu se potolește și continuă politica și ofensiva antiromânească, alimentând și favorizând acțiunile și mișcările autonomo-separatiste din Transilvania și din întregul Bazin Carpatic. Iar în acest sens să venim doar cu un singur exemplu, amintind de un oarecare Janoyi Potapi, secretar de stat în guvernul de la Budapesta, care cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, plimbându-se nestingherit pe pământ românesc, declară că: ,,guvernul Ungariei nu renunță la acest pământ, nu renunță la maghiarisme, la părțile națiunii maghiare și la istoria maghiarilor”.
Altfel spus, o declarație grosolană, ofensatoare și antiromânească, desprinsă dintr-un lanț de manifestări nu doar propagandistice, ci cu intenții vădit provocatoare și agresive la adresa unității, integrității și siguranței statale românești. Din păcate, surprinde lentoarea și dezinteresul autorităților statului român cu privire la asemenea acțiuni perfide ale iredentismului maghiar, cu centrul de comandă la oficialii unguri de la Budapesta și care aruncă permanent cu săgețile urii și xenofobiei împotriva României. Și după cum se vede, somnul autorităților române, născând monștri împotriva ființei și unității noastre naționale, salvarea nu mai poate veni în asemenea vremuri tulburi decât de la o reconsiderare profundă a ceea ce înseamnă sentimentul de român de care niciodată nu trebuie să ne fie rușine, dimpotrivă ne determină să trăim fiecare în demnitate și cu iubire de țară. Iar iubirea de neam și de România înseamnă după cum spunea și Nicolae Iorga că asta nu înseamnă ,,xenofobie, naționalism și nici șovinism“, dar ca să ,,iubești alte națiuni, trebuie întâi să-ți iubești propria națiune”. În rest, în afară de buna înțelegere și conviețuire între noi ca oameni, indiferent de gena etică, sub același steag al comunității și egalității de șanse, să simțim fiecare nevoia și datoria de a-și servi cu bună-credință patria comună, România. Și dacă se dorește, atunci sigur se poate…
Prof. VASILE IROD
