Ilie Răuţescu, autoexclus din PAS

217

Fostul primar de Rovinari, Ilie Răuţescu, nu mai face parte din Partidul Alianţa Socialistă filiala Gorj. Răuţescu şi-a luat tălpăşiţa din acest partid, deşi primise chiar o funcţie de conducere la nivelul organizaţiei.

Şeful PSD Gorj, Gheorghe Dudău, face public acum că Răuţescu, urmărit penal într-un dosar privind un litigiu cu un spaţiu comercial şi un teren, s-ar fi autoexclus din acest partid politic înainte de alegeri. “Probabil că dumnealui a fost infiltrat la noi în partid ca să ne încurce puţin borcanele, ceea ce a reuşit în mică măsură dar nu în totalitate. Dumnealui nu mai face parte din conducerea PAS. În PAS, înainte de alegeri, au mai fost infiltrate şi alte persoane care au adus o imagine proastă partidului. Tocmai de aceea, de acum înainte vom încerca să filtrăm pe toţi cei care vin la noi în partid ca să fie oameni care vin cu bună credinţă, oameni care se asociază doctrinei noastre şi oameni care nu sunt pătaţi şi vor binele gorjenilor”, a declarat Dudău.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here