În solitudinea mea mă întreb: cine a schimbat oare optica Lumii – Arhimede ori Pitagora, Mendel ori Morgan, Cristofor Columb, Magellan sau Aurel Vlaicu, Racoviţă sau Coandă, Pascal, Einstein ori Paulescu, Bolyai ori Lobacevski, Lomonosov sau Lavoisier şi mulţi, mulţi alţi savanţi au scrutat lumea, mărturisind că vor să înţeleagă cum a fost zămislit universul şi cum de nu „ruginesc” verigile lui supuse necontenit eroziunii. Bănuitor Einstein spunea: „Mă tem de ziua în care Tehnologia va depăşi interacţiunea dintre oameni. Lumea atunci va avea o generaţie de idioţi”.
Diferitul uman interferează relaţia eului cu ceea ce este dincolo de el, cu şi prin comunicarea sentimentelor şi gîndurilor în afară de sine, dar şi cu capacitatea omului de a-şi atribui convingerile, valorile şi acţiunile altora, fie ele benefice sau malefice. Radiografiind dimensiunile umanului, antropologul D. Diderot definea: „A spune că omul este alcătuit din forţă şi slăbiciune, din lumină şi orbire, din meschinărie şi măreţie, nu înseamnă a-1 supune judecăţii, ci a-1 defini”, în Univers omul rămâne antologic, axiologic şi deontologic în parametrii variabili ai antinomiilor. Tihnite îndemnuri şi odihnitoare soluţii îi prezintă omului „împins” în suferinţă Omar Khayyam: „Priveşte codrul mîndru! Atîtea braţe are!
Dar nu ca să cerşească, ci ca s-adune soare.
Şi limbi nenumărate au nuferii şi-arinii,
Vorbesc însă limbajul tăcerii şi-al luminii”.
Să stăm strâmb (păi, asta facem tot timpul!!) şi să judecăm drept şi altruist (rar şi numai dacă ne-am vindecat de orgoliu şi vanitate, invidie şi dispreţ!): tehnologia a pus stăpînire pe comunicarea interumană reală, germinează lehamite şi tristeţe, angoase şi durere, solipsism şi înstrăinare. Viaţa cotidiană, mass-media furnizează dovezi irefutabile, din păcate! Paradoxal, tocmai în aceste vremuri ale civilizaţiei tehnologice şi comunicării prin Internet, relaţiile interumane s-au „fluidizat”, au căpătat şi în indiferenţă jemanfişism şi izolare, vaporizîndu-se în … virtualul pernicios şi tenebros.
E ca şi cum, dar nu e ca şi cum ar trebui, cum ar fi normal, cum ar fi omenesc şi trebuincios omului real. Azi omul este însingurat, din ce în ce mai însingurat şi stingher, angoasat şi temător, alienat şi tulburat, mai mult ca oricînd, fiindcă viaţa îi este mereu mai neprietenoasă, ba, chiar făţiş ostilă. S-a încetăţenit neomenescul „nu-mi pasă”, nimeni nu vede în tine decît „ceva” de şmecherit ori „cineva” de jecmănit, de tras pe sfoară. Cum să te bucuri? Cum să fii fericit? Şarlatanii învîrt euroii cu lopata, „s-au altoit” pe mafia retrocedărilor, traficului de copii şi carne vie şi crimei organizate. E mereu mai evident numărul celor fără căpătîi. Actuală este sublinierea lui A.D. Xenopol: „Răul nu este atîta în afară, cît înlăuntrul nostru.” La noi proverbul „să moară capra vecinului” s-a metamorfozat, peste noapte, în abjectul „să moară şi vecinul şi capra!” Ce trist, ce ruşinos, ce înfiorător. Siderat, mă întreb: cînd ne va lumina existenţa convingerea lui Seneca? „Omul este ceva sfînt pentru om”.
Îi vezi bulucindu-se la supermarket, preocupaţi doar de coşurile lor, se dau paporniţe, tigăi, oale, cratiţe, toate goale ori pline cu răbdări prăjite, îi găseşti la coadă la bănci, apăsaţi şi obsedaţi de ratele lor, mereu mai neliniştitoare şi agasante, îi vezi prin pieţe şi parcuri cu ochii goi, ca şi buzunarele lor, cu maţele chiorăind şi aşteptînd păpică, cu privirea apatică şi înnegurată, posomoriţi şi deprimaţi, ba e prea cald, ba e prea frig, ba economia stă, ba preţurile o iau razna, ba politikia face casă bună cu corupţia şi mafia şi, cînd crezi că nimic nu te mai poate uimi, te mai oripilezi odată cu magistraţi arestaţi, preoţi şi judecători alcoolici, fete mari cu copii mici şi cîte alte tulburări într-o lume şi aşa frivolă. Cum să fii vesel cînd n-ai ce mînca? Cum să fii relaxat cînd te-a năpădit nesomnul? Cum să te bucuri de viaţă cînd grijile curg năvală? Nimic nu mai mîngîie!
Stau, aşa, niţel stupefiat, şi vă întreb DOMNILOR Arghezi, Blaga, Ion Popescu-Voiteşti, Einstein, Mendel, Morgan, în ce eră am intrat? O fi ea glaciară, a fierului ori a prostituţiei, a mafioţilor şi escrocilor? Zău că mă doare: sîntem călcaţi în picioare de nişte chilipirgii şi şperţari. Ne întîlnim doar la înmormîntări, nunţile-s puţine, avem tot mai multe fete mari cu copii mici (de la 12 ani în sus!!), aşa a venit moda, alcoolul, drogurile, prostituţia s-au aciuat şi se poartă în locul demnităţii şi onoarei. Dacă, ocazional, ieşim la pădure în week-end, lăsăm mormane de peturi şi fel de fel de gunoaie. Educaţia e grav bolnavă, cu ecologia n-avem nici o treabă!!! La televizor înveţi multe: cum să falsifici acte pentru a-ţi spori numărul de case şi vinde copiii, pentru a aduna euroi porcoi, cum înjură un parlamentar şi cum ştie el să scuipe impardonabil. E, fără îndoială, mare nevoie educaţională să-i vezi pe Viorel şi Oana, Bahmuţeanu şi Prigoană, Calfa şi Bianca, Gută şi Traşcă, Carra şi Mondialu’ etc., etc. pentru a vedea cît ne-am afundat în balta urît mirositoare a ignoranţei şi pierderii echilibrului mintal şi axiologic. Televiziunile transmit astfel de scene bolnave ce definesc un bîlci al nulităţilor, o destrăbălare ce duhneşte a bordel. N-ar strica nişte legi care să stopeze idiotizarea în masă. Deci, totul este permis, ba chiar şi întreţinut, deşi nefastele lui efecte sînt la vedere. Numeni nu se simte agresat nici psihic şi nici moral. Totul este permis şi înjurătura şi dezmăţul, şi grobianismul şi mitocănia. La orizont se întreved mereu mai acut frivolitatea şi incultura. N-avem cei şase ani de acasă sau, măcar, bun simţ, nu ne place demnitatea şi nici omenia, nici amorul ca şi contopire de trup şi de sentimente, de respect şi cataliză de meditări evlavioase şi idei fecunde.
Nici măcar la un film, într-adevăr bun, lumea nu mai merge, doar 8-10 oameni într-o sală de cinematograf. Şcoala e tot mai ocolită şi abandonată. Cum îşi consumă lumea timpul liber? De obicei tinerii sînt unii în discotecă, adorînd decibelii ce trăznesc, cutremură şi surzesc (pe bune, îmi spunea un prieten orelist!), beau de seacă sticlele, de vorbit n-au cum căci nu se poate auzi nimic. Opinii despre „Idiotul” lui Dostoievski, „Mizerabilii” lui V. Hugo ori „Muştele” lui J.-P. Sartre vor schimba mai tîrziu, cînd vor scăpa de mahmureala şi buimăceala cu care au fost „infectaţi” la disco, atunci, poate, îi vor face loc, printre pornografii şi pahare şi lui Tudor Arghezii, frapaţi de profunzimea filosofică a poemului „Cîntare omului”. Aici nu se comunică, se mimează, doar, alteritatea. Cum să comunici? Alţii sînt în spaţiul virtual, pe internet, unde pericolul alienării pîndeşte la uşă tot aşteptînd „para mălăiaţă”. Să fim serioşi: nu repudiez internetul, nu sînt contra banilor ca mijloc în sine, dar nu ca scop dezumanizant, să ne fie clar!
Ne lipsesc, totuşi multe, dar, precum se vede, cel mai mult avem nevoie de cultură, de instrucţie şi educaţie, de ştiinţă de carte şi şcoală, de aici vine lumina, prosperitatea şi libertatea.
Oamenii nu ştiu, pur şi simplu, nu mai ştiu cum se trăieşte frumos, demn şi sănătos, să simtă bucuria şi miezul ce descătuşează, al lucrului bine gîndit şi făcut în folosul omului.
Sufletul meu tînjeşte după bucuria acelui joie de vivre, care se împleteşte organic cu zidirea pentru om şi oameni. E prea multă agresivitate şi traumatism socio-economic, prea multă zdroabă sterilă, prea multă trîndăvie şi ignoranţă, impostură şi fariseism, prea multă incultură şi prostie, nesiguranţă şi ură, prea mult nesăbuinţă şi cruzime animalică. Şi totuşi OMUL e mare, el zideşte şi îmblînzeşte atomul, se înalţă temerar pînă la Lună şi calcă pe Marte. Mă aliniez la superba convingere lăsată nouă de Adrian Păunescu:
„Tare îl fac slăbiciunile lui, Vale e Omul şi vîrf este Omul, Peste ce este şi peste ce nu-i El e cel mare, el, Omul”.
Sînt pentru asta dovezi de netăgăduit. Păi, cine a făcut marele combinat de azbo-ciment de la Borzeşti, dar termocentralele de la Rovinari şi Turceni, dar calea ferată ce brăzdează Defileul Jiului: el, Omul truditor, românul ce poartă cutezanţa şi binele în minte şi suflet. Cine a zidit Casa Poporului şi centrala atomo-electrică de la Cernavodă, fabrica de zahăr de la Luduş şi combinatul de prelucrare a cărnii de la Timişoara? Ştim: el, Omul acesta ce vrea ca munca lui să se conjuge cu progresul şi dezvoltarea, cu civilizaţia şi bunăstarea eonomică şi spirituală.
Sper că ne vom reveni şi se va lumina, eclipsa şi negura se vor disipa, iar noi vom materializa mitul zidirii cu şi pentru OMUL umilit şi fragil, duios şi minţit.
Prof.univ.dr. Grigore Drondoe
