Sudul Gorjului nu a fost renumit prin bogăţie muzeistică. Mulţi cunosc poate doar Casa Memorială „Tudor Vladimirescu” din localitatea Vladimir, iar în urmă cu zece ani un grup de inimoşi intelectuali în memoria concediului petrecut la Floreşti de Demiurgul literaturii noastre, în vara anului 1878 au amenajat Muzeul memorial Mihai Eminescu. A venit însă şi timpul demolării! În cele trei niveluri ale culei din Groşerea fusese amenajat în urmă cu peste trei decenii un bogat muzeu sătesc privind istoria, etnografia şi arta populară din zonă, care acum câţiva ani a fost demolat (dispariţia zestrei prin furt) de nepăsarea autorităţilor şi poate cu tentă politică.
Reacţia a fost însă de un înalt simţ civic şi de un puternic sentiment patriotic, în adevăratul sens al cuvântului, precum şi de un uluitor respect pentru tradiţiile zonei Gilortului de Jos. Ca un punct luminos, într-o mare de întuneric, de curând luna aceasta a fost inaugurat Muzeul Sătesc Turburea. În fond, avem de-a face doar cu o renaştere muzeistică pentru că în aceste părţi gorjne au mai existat în perioada interbelică astfel de depozite culturale. Ceea ce trebuie precizat de la bun început este faptul că fondatorul acestui neaşteptat act în cultură (atât de rare astăzi), este un mare fiu al satului, până mai ieri şeful Clinicii Medicale II din Cluj Napoca, prof.univ. dr. docent Dumitru D. Dumitraşcu, care nu şi-a uitat mirificul loc de naştere aşa cum se întâmplă pretutindeni cu excepţia intereselor materiale, de moştenire şi afaceri. Intrăm mai întâi în Odaia de dormit, unde sunt amenajate: patul de scânduri pe capre de lemn cu cergă şi căpătâi, două lăzi de zestre, icoane foarte vechi, preşuri ţărăneşti, peste douăzeci de costume populare complete, diversificate pe vârste şi sexe.
Vizitatorul găseşte pe Masă: „Monografia satului Turburea”, scrisă de învăţătorul satului, tatăl ctitorului şi publicată postum; un album de sute de motive naţionale de învăţătoarea satului. „Istoria bisericii satului Turburea” publicată de faimosul preot al Trecerii de la 1920, Ilie Roşoga, senator gorjean al vremii.
Trecem în Odaia de mâncat unde ne întâmpină masa mică rotundă de lemn cu scăunele în jur, o ladă de zestre, o râşniţă, o laviţă cu vase pentru apă (vadra cu cauc, bota şi cofa); ceramică veche de bucătărie precum străchini, ulcioare, holbe, vase de bucătărie din fier, ţestul de tuci, frigarea, lămpi de epocă, plosca de lemn a munţilor, instrumente de măsură precum diferite tipuri de balanţă, ocale din lemn şi din metal, baniţă, bănicior, ştiubeiul de albine de trunchi scorburos etc.
În Odaia de lucru întâlnim războiul de ţesut cu instrumentele ajutătoare (vârtelniţa, dăracul, sucala, ciacârul), precum şi unelte de lucru pentru bărbaţi, între care cele privind confecţionarea cojoacelor, ciocan de granit, putineiul pentru bătut laptele acru. Mai întâlnim aici mai multe costume bărbăteşti de peste o sută de ani, ca: ipingeaua (haină lungă albă), ilic de iarnă, flamele, broboadele pentru femei. Urmează Cămăruţa, unde sunt expuşi trei stâlpi ciopliţi de morminte şi icoane de fântână. Pereţii sunt dotaţi cu cioplituri vechi în lemn şi icoane sculptate de un artist popular în viaţă, Gheorghe Cioveie.
La intrare întâlnim multe breciri, costumul tipic gorjenesc pentru copil, prevăzut cu o ramă din nuc din sec. al XIX-lea. În dreapta are simbolul muncii, furca cu fuiorul de lână şi fusul, precum şi simbolul credinţei reprezentat de o cruce din lemn străveche, înnegrită de vreme. În stânga are simbolurile sărbătorii şi bucuriei, steaua de Crăciun şi o mască pentru „Viclei”. Un perete este încărcat cu foarte multe fotografii de epocă prin care se reconstituie istoria satului, încadrate de ştergare mari şi mici şi de foarte multe batiste atât pentru feţe şi băieţi, cât şi pentru nuntă.
Iată o invitaţie foarte interesantă astăzi pentru toţi locuitorii zonei noastre, în special pentru cei tineri.
Prof. Virgil Cercelaru
