– IAR DESPRE… VALER? – …IAR!

524

Străină de orice… ipocrizie, totdeauna e binevenită o întâlnire cu sufletul generos al lui Valer Neag, cu constanta sa bunăvoinţă, cu permanentul şi generosul său zâmbet, gata oricând să-ţi ofere o glumă de bună calitate, deschis totdeauna la un dialog plăcut, antrenant, al unui confort spiritual abil.
Toate acestea ni se oferă deci, de un dărăbuţ… agreabil şi conviv al elegantului marivodaj ardelenesc ce este, care, prin „ce” şi „cum” face nu poate fi apreciat ca făcând parte din… banalul care se bagă singur în seamă şi… îşi dă importanţă ci, căruia i se potriveşte inteligenta zisă a neamţului „ein Mann, ein Wort”, calităţi cu care, cu zeci de ani în urmă, Valer a venit printre noi… „răgăţenii”, s-a acomodat, a lucrat şi acum, alături de minunata sa familie, lunar îşi încasează ceea ce i se cuvine unui… veritabil pensionar ce este.
Asumându-ne un oarecare risc de a repeta unele din cele ştiute de mai mult timp despre Valer, încercăm (şi avem chiar curajul să credem că şi reuşim) să reţinem atenţia cititorilor cu… dimensiunea (măcar parţială) a personalităţii sale, atât în ceea ce priveşte profilul său, iată, moral-psihic, cât şi cu faptul că, fiind absolventul unor cursuri universitare de artă, este şi un foarte apreciat artist (decorator şi plastic), despre care vom scrie în continuare.
Bucurându-se de cele scrise mai sus (care-i aparţin în totalitate), Valer abordează actul de creaţie artistică cu multă pricepere şi, în general, realizează opere care… „a prima facie” impresionează şi sunt recunoscute ca deosebite valori artistice.
poze1Talentele sale (ale unui artist matur şi consacrat ce este) sunt conjugate în domeniile artistice pe care le practică, la care îşi angajează mult imaginaţia sa (prolifică şi totdeauna asociativă), ca şi cele acumulate în urma vizionării diverselor confruntări expoziţionale (la care… etalează – sau nu -, lucrări) şi consultarea frecventă a literaturii de specialitate, care i-au completat profilul său artistic, rafinamentul tehnic şi… sensibilitatea la care a ajuns în realizarea intențiilor sale, de sporire permanentă a valorii artistice a operelor sale (interesante şi originale), oferindu-ne, apoi, nouă ocazia de a le admira sincer.
Fără teama de a greși, considerăm, deci, că ni se oferă prilejul de a ne alătura opiniilor exigenţilor exegeţi care s-au pronunţat despre opera lui Valer, având convingerea că nu greşim dacă afirmăm că asemenea valori artistice nu puteau fi realizate de Valer, dacă întâlnirea sa cu arta n-ar fi fost inspirată, persuasivă şi… fericită.
Starea de spirit (potențial-creatoare) pe care Valer o demonstrează şi, în general, stilul său identitar şi definitiv conturat („le styl l’home”), care i-a devenit un… „modus vivendi” (chiar în practicarea mai multor genuri artistice), al artei sale accesibilă oricui („ars obnibus communis”), care exclude orice.. apropieri (obedienţe) faţă de vreuna din… modele de creaţie anterioare, arta sa… apodictică şi individualizată fiind practicată… „ad libitum” (liber, de voie, dezinvolt), evidenţiind fuga de… historismul antic, de… versatil, de fatuitate, de… „dolce farniente”, de… fastidios, de… esoteric, ca şi de… mimetism, şi, în general, de… superficial, de abordare a artei „ab hoc et ab hac”, de a fi… „apreciat” ca… neofit, obsecvios, al pretenţiilor de suprafaţă, eventual… chiar un concupiscent în abordarea subiectelor artei sale etc. şi… „a contrario”, ne convinge că… „are un vocabular personal, sincer cu el însuşi” (Shakespeare), că… „ab initio” e cel care, prin urmărirea unei constante a creaţiei sale (căreia e, evident că-i adaugă toată… încărcătura sa emoţională), dovedind o permanentă propensiune ineluctabilă, peremptorie, comprehensivă în practicarea artei, pe care o face numai din plăcere şi exigenţă, fiind cel care se consideră într-o permanentă ucenicie („bonus vir semper tiro”), într-o mereu sporită grijă în… distribuirea logică a unei morfologii… cu sens, pentru realizarea, deci, a unei arte convingătoare, în intenţia sa (animată, alternantă şi… cerută), al cărei… „conţinut şi formă” sunt gândite la modul… esenţial şi… simbolic, demonstrând o… înclinare a întregii creaţii spre structuri… calofile, euritmice, contigue şi chiar… patetice, ca şi de o austeră eleganță impresionabilă, confortabilă privirii, agreată şi plăcută spiritului, fiind o artă care nu poate fi recuzată, exteriorizând stări sincere ale gândirii închegate a  lui Valer, rezonantă şi obiectivată, iată, după… „lege artis”.
poze2Valer ne-a convins că abordează arta numai cu… dignitate (totdeauna, profundă), experimentările sale având numai atributele constante de mai sus, frumos şi plăcut… colorate.
Stilul său, exigent şi definitiv conturat („le styl c’est home”) e urmărit cu multă atenţie ca şi intercondiţionarea pe care o cere tuturor elementelor fiecărei lucrări (dimensiuni, plinuri şi goluri, rotund şi angular etc.), Valer, fiind mult… preocupat în interior, caută şi evidenţiază doar… „multum in parvo”, demonstrându-ne că e ghidat şi de „nihil est intelectu prius in sensu” („nu e nimic în minte, care să nu fi trecut mai întâi prin simţuri”).
Totodată, Valer e totdeauna în consens cu materialul în care-si obiectivează arta, acesta devenindu-i, prieten şi colaborator, cu care dialoghează , căruia (fiind deosebit de pretenţios) îi cere răspunsuri pe măsură („aquila non capit muscas”), nemulţumindu-se, deci, cu epifenomene cultural-artistice.
„Scrierea” artei (nonfigurativă, postmodernă) lui Valer, artă lipsită, deci, de orice trimitere… academistă,… barocizantă etc., convoacă cele mai potrivite elemente de limbaj (decorativ şi plastic), ca şi cele mai potrivite mijloace de expresie artistică… totul fiind gândit minuţios, oferindu-i eleganţa necesară pentru a face cerut jocul motivelor folosite, …tonul constant, fertil şi… alegoric al artei sale, al disponibilităţilor (suficient demonstrate), „care incită privirea din primul moment, dovedind valoare artistică” (T. Arghezi), privitorul negăsindu-se niciodată în… aporie (dificultate, fundătură) de a înţelege, găsind-o uşor… citibilă, … de lecturat.
Cu o astfel de gândire a realizării valorii artistice, Valer demonstrează că e preocupat în mod deosebit de asemenea… „manieră de lucru”, manifestând un eveniment faithfül, coerenţă, ambianţă agreabilă, care să-i definească un adevărat… „alter ego”, în urmărirea unui „rendez-vous” al artei sale (unduinde, vioaie, expresive) cu armonia, cu o atmosferă… caldă, comunicabilă, ceea ce… „ex tempore” oferă vederii rezultatul unui plăcut proces de… selecţie şi… confort emoţional, artă ale cărei elemente componente se dovedesc a fi… necesare, care, pentru asta… se cer unul pe altul.
poze3După felul în care-i gândită şi concepută, arta lui Valer face şi uşoare trimiteri spre… „Art and Craft”, spre „Bauhaus” şi spre „Art Nouveau”, fără a-i diminua din valoarea care-i găseşte locuri onorabile în manifestările expoziţionale de pe plan local, naţional şi chiar… internaţional (uneori aducând şi premii), în colecţii muzeale şi particulare, în aprecierile (francamente pozitive) ale specialiştilor şi, în general, ale consumatorilor unor asemenea manifestări. Executându-şi opera în (şi pe) diferite materiale, deseori (pentru sporirea… interesului, armoniei etc.) complementar, aceasta este argumentată cu diverse… „apogiaturi” (…picturale, grafice, sculpturale etc.) ceea ce face… şi mai mult cerut dialogul între aceasta şi privitor în abordarea diverselor sale… cicluri tematice, în compoziţii (chiar… poematice) sau… în lucrări… „izolate”, ilustrând diferite stări psihice (din momentul creării fiecăreia), sau materializându-şi diferite idei (care-l frământă de mai mult timp), diferite… concentrări energetice, sentimente etc., fiorul său estetic, angajând un elevat şi… totdeauna… permeabil dialog estetic cu privitorul, pe care-l pune totdeauna în contact cu… „l’art vivant”.
Arta lui Valer Neag e o demonstraţie că e… „o formă a… conştiinţei”, o… „modalitate de a transfera o idee dintr-un limbaj în altul”, o… „întâlnire a sufletului artistului cu a… privitorului” (E. Delacoix), artă care confirmă cele spuse de G. Enescu, potrivit cărora „valoarea artistică mai întâi trebuie să facă pe creator să… vibreze, după care, sigur, va face să vibreze şi pe ascultătorul sau pe privitorul acesteia”, ceea ce arta lui Valer e o… demonstraţie.
Prof. Marin Colţan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.