Husnicioara, în minus cu aproape 70 de salariaţi

588

Unitatea de carieră Husnicioara a Complexului Energetic Oltenia a disponibilizat, din judeţul Mehedinţi, 68 de angajaţi începând din această lună. Persoanele în cauză vor primi un preaviz de 15 zile. “Cei în cauză mai au un an sau doi până la pensionare. Ei provin din locurile de muncă neprofitabile, unde s-au introdus tehnologii moderne de transport a cărbunelui în depozitele unităţii”, a precizat, ieri, Costel Mitroi, directorul de la Husnicioara. Şeful unităţii de carieră a adăugat că persoanele concediate vor beneficia de şomaj şi vor primi lunar un venit de completare până la valoarea de 1.700 de lei, până la data introducerii dosarului de pensionare.
CEO va rămâne din această lună cu mai puţin de 1500 de salariaţi, trimişi acasă ca urmare a disponibilizării. Cei aproximativ 1.500 de angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, disponibilizaţi începând cu 1 iunie, au beneficiat în aceste ultime zile de serviciile de preconcediere oferite de reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.