Hoți prinși la scurt timp după ce au spart mașina unui târgujian! „Prada” a fost de câțiva lei

970

Doi tineri de 23 și 24 de ani, din Târgu-Jiu, au fost prinși de polițiști, azi-noapte, la scurt timp după ce au spart un autoturism.

În noaptea de 20/21  iulie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că două persoane necunoscute au încercat să spargă un autoturism parcat pe o stradă din municipiu, după care au fugit. La fața locului au fost direcționate mai multe patrulele din cadrul dispozitivului de ordine publică, care au efectuat căutări în zona, ocazie cu care au fost depistați în flagrant, în apropierea unei societăți comerciale, doi tineri de 23 și 24 de ani, din Târgu-Jiu. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că cei doi tineri ar fi sustras dintr-un autoturism aparținând unui bărbat de 68 de ani, din Târgu-Jiu, documentele personale ale persoanei vătămate și suma de 7 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal  sub aspectul săvârșirii infracţiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale„, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. Tinerii sunt cercetați în libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here